Duminica Floriilor

Ultima Duminica din Postul Pastelui, inaintea Saptamanii Patimilor, este Duminica Floriilor sau a Stalparilor, zi in care sarbatorim intrarea triumfala a Mantuitorului in Ierusalim.
 

Dupa ce S-a retras in pustie timp de cateva zile, cu sase zile inainte de Pasti Mantuitorul S-a intors in Betania unde, impreuna cu ucenicii Sai, intra in casa lui Lazar pe care-l inviase, ca sa ia masa cu el. Ca un semn de mare respect, smerenie si recunostinta pentru Cel ce aduce lumina in casa lor, Maria, sora lui Lazar, toarna mir de nard curat, de mare pret, peste picioarele lui Iisus si cu parul capului Ii sterge picioarele - gest interpretat de Hristos drept o pregatire pentru inmormantarea Sa.
 

Mantuitorul a intrat de multe ori in Ierusalim, dar totdeauna simplu, smerit, fara alai, insotit numai de ucenicii Sai. In Duminica Floriilor, insa, Mantuitorul nu vine neobservat, pe furis, ci calare pe un manz de asina, insotit inca din Betania de popor mult, iar la portile Ierusalimului multime de barbati, femei si copii Il primesc cu ramuri de finic, ca pe un imparat. Numai arhiereii, fariseii si carturarii, orbiti de ura, de rautate si necredinta, nu numai ca nu au crezut in El dar au hotarat definitiv sa-L omoare pe Domnul dar si pe Lazar, pentru ca Lazar cel inviat din morti era marturia evidenta a puterii dumnezeiesti a lui Iisus Hristos.
 

Deci, Domnul intra in Ierusalim cu intrare smerita si triumfala totodata. E numai aparenta nepotrivirea ce se vede la Intrarea Domnului in Ierusalim; Mantuitorul vine calare pe asin, bland si smerit, iar multimea Il intampina ca pe un biruitor, cu ramuri si cu aclamatii. Cele doua atitudini - smerenia si biruinta, sunt strans legate impreuna. Adevarata biruinta, adevarata putere numai smerenia o da, precum ne-a aratat-o Insusi Domnul. Smerenia este semnul sub care s-a desfasurat toata lucrarea noastra de innoire duhovniceasca. Postul a inceput cu smerenia Vamesului si se incheie cu smerenia Domnului, care ne lasa SMERENIA, singura cale spre Viata si Inviere.
 

Poporul era in delir, fremata de bucurie si entuziasm, asternea hainele in calea Domnului, si de ar tacea norodul, pietrele ar striga: “Osana”!  In acea veselie generala, un singur om era trist, iar Acela era Insusi Domnul. Era trist pana in adancul sufletului Sau pentru ca stia cele ce aveau sa urmeze atat de curand. Şi faptul ca veselia multimii de oameni, avea sa se preschimbe in ura neimpacata. Ura pana la moarte! 

Dar ce se intamplase in ziua aceea? Ce s-a intamplat cu acest popor care in cei trei ani de propovaduire ai Domnului, in care Acesta a facut atatea minuni si vindecari si a dat nenumarate semne despre Dumnezeirea Lui, L-a primit neincrezator, apoi L-a urat de moarte, cautand sa-L omoare de mai multe ori. Ce schimbare s-a produs dintr-o data in sufletul acestui popor?
 

Mantuitorul a incalecat pe manzul asinei si a intrat triumfal in Ierusalim, ca sa se implineasca intocmai cele scrise despre El de profeti (Mat. 21, 5). Dar poporul evreu, egoist si dornic de razbunare, a vazut altceva acum. Vazandu-L calare si inconjurat de atata popor, a crezut ca Mesia a dat semnalul revolutiei in contra stapanirii romane. Fiecare iudeu avea cate un dusman, care trebuia pedepsit si fiecare credea ca acum incepe realizarea aspiratiilor lor politice, o imparatie pamanteasca.
 

Ei nu pricepeau ca imparatia lui Hristos este imparatia pacii, a iertarii si a iubirii. Ei nu pricepeau ca Domnul ii lasa sa cante si sa-L slaveasca numai ca sa dea pilda ca Cel ce merge la moarte pentru intreaga omenire, Fiul lui Dumnezeu, trebuie sa fie preamarit mai mult decat oricare alt om. Aceasta a vrut sa le arate Domnul prin intrarea triumfala in Ierusalim, dar ei n-au priceput...
 

Mantuitorul este trist. Ii este mila de popor. Aceasta este ultima chemare la mantuire ce o adreseaza El Insusi poporului ales, dar stie ca nu va fi ascultat...

 

Ochii Sai dumnezeiesti vad patimile ce vor urma. Numai cateva ceasuri vor trece si acest popor se va schimba iarasi. Numai cateva ceasuri vor trece si poporul se va lepada de El, Il va uri si-I va dori moartea, caci El, in loc sa apuce sabia si sa ucida pe dusmani, va rosti cu glas bland: “Iubiti pe vrajmasii vostri”, apoi va lua biciul si va goni negustorii din templu, aratand ca Dumnezeu pedepseste cu insusi bratul Sau pe batjocoritorii celor sfinte.
 

Alaiul se apropie tot mai mult de Ierusalim si Mesia este din ce in ce mai trist. Ochii dumnezeiesti ai Mantuitorului vad cum ramurile de finic se prefac in bici si in cununa de spini; mainile ce arunca flori in calea Lui se strang in pumni care Il vor lovi fara mila, iar buzele ce-L preamaresc Il vor scuipa si-L vor huidui. Peste strigatele de “Osana”, Mantuitorul aude cum I se ascut piroanele rastignirii, vede cum acelasi popor,  peste numai patru zile va striga despre Cel pe care astazi L-a numit imparat: “Rastigneste-L, rastigneste-L pe El; nu avem imparat fara numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; Ioan 19, 15). Iata de ce este trist Mantuitorul! 
 

Ce lectie minunata pentru noi! Intre “Osana” si “Rastigneste-L” se desfasoara si scurta noastra viata pamanteasca. Intamplarile din Duminica Floriilor trebuie sa ne fie spre inteleapta invatatura. Sa desprindem din ele ca Dumnezeu pedepseste pe cei ce nu asculta glasul Sau. Sa intelegem ca pe oameni greu ne putem baza, caci sunt, de cele mai multe ori, schimbatori dupa diferitele lor interese. Cine te lauda astazi, maine te poate huli, cei ce sunt astazi prieteni, maine pot deveni cei mai inversunati dusmani ai tai. 
 

De aceea, sa venim si sa ne incredem in Dumnezeu si sa ascultam glasul Sau cand ne cheama si sa nu-L intristam cu rautatea noastra. Sufletul nostru sa-L primeasca pe Iisus cu bucurie, ca odinioara Ierusalimul, caci azi vine ca biruitor al mortii si izbavitor vietii. 
 

Vine Saptamana Sfintelor Patimi, cand Iisus urca spre Golgota. Sa alergam si noi inaintea Mantuitorului, sa asternem inaintea Lui florile si ramurile de finic ale credintei noastre si hainele faptelor noastre frumoase, deschizand larg portile cetatii inimii noastre ca sa intre Domnul puterilor. Sa strabatem cu El drumul acesta pe tot parcursul vietii noastre. Sa fim cu El in suferinta ca sa ne invrednicim a fi cu El si in ziua cea luminata a Invierii. Amin.