Adaugat : 03 Septembrie 2014
Cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci:
- Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 (După Cronica alexandrină, aceasta s-ar fi întâmplat în anul 320, dar Sozomen (Ist. bis. II, 1) plasează faptul după Sinodul I ecumenic; iar după Egeria (Peregrinatio..., cap, XLVIII) aflarea ar fi avut loc în-ziua de 13 sept., ziua în care s-a făcut, la 335, sfinţirea bisericii Sfântului Mormânt)
- Aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o, cu mare cinste, în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor la 14 septembrie 630.
După mărturia unei cronici anonime, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ar fi luat fiinţă în anul 335; în acel an, în ziua de 13 septembrie, a avut loc sfinţirea celebrei basilici construite de împăratul Constantin cel Mare deasupra mormântului Domnului; iar a doua zi, fiind adunaţi acolo cu acel prilej mulţi episcopi şi credincioşi, episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat, pentru prima dată, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca să-l vadă şi să-l cinstească toţi cei de faţă. De atunci a rămas definitiv ziua de 14 septembrie ca sărbătoare a «înălţării» sau «Arătării» Sfintei Cruci. Cu timpul, sărbătoarea principală de la 13 septembrie, adică aniversarea anuală a sfinţirii bisericii lui Constantin, care prilejuise înălţarea solemnă a Sfintei Cruci, a rămas în umbră şi, deşi a fost celebrată prin slujba zilei, care figurează încă în Mineiul ortodox pe septembrie (la ziua de 13), ea a rămas ca o simplă înainte-prăznuire a sărbătorii Înălţării Crucii, de a doua zi (14 septembrie), pe care a trecut accentul principal. La aceasta s-a adăugat şi amintirea aflării Sfintei Cruci, care se sărbătorea până atunci la date diferite: la unii în Vinerea Patimilor, la alţii în Lunea Paştilor.
Cu toate că pelerina apuseană Egeria afirmă că aflarea Crucii a avut loc în aceeaşi zi în care s-a sfinţit biserica Sfântului Mormânt, adică la 13 septembrie, se pare că, la început, Aflarea Sfintei Cruci şi înălţarea Sfintei Cruci au fost sărbători separate şi serbate la date diferite, aşa cum, de altfel, le găsim încă până astăzi la unele popoare creştine. Astfel, pe când Înălţarea Sfintei Cruci se sărbătoreşte pretutindeni (inclusiv la catolici), la 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci e sărbătorită în Biserica apuseană la 3 mai: Inventio Sanctae Crucis, sărbătoare care asociază cultul Crucii cu Festivităţile pascale, fiind la origine aniversarea anuală a sfinţirii basilicii Sfintei Cruci din Roma, zidită de Sfânta Elena în amintirea Crucii salvatoare, care se arătase pe cer fiului ei. Aici Sf. Elena a adus apoi o parte din lemnul Sfânt al Crucii descoperite de ea, care se păstrează până acum. La abisinieni şi în Biserica din Alexandria, Aflarea Crucii se serbează la 4 mai, iar la copţi şi la arabi la 6 martie. Ca o reminiscenţă a vechii sărbători a Aflării Sfintei Cruci (de la 6 martie), trebuie privită în calendarul ortodox de azi Duminica a treia din Păresimi, numită a Sfintei Cruci.
Fiind sărbătoare de origine palestiniană, la început, Înălţarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Serbarea ei era limitată la Ierusalim, unde, precum am văzut, se păstra lemnul Crucii Răstignirii, de la descoperirea lui până la 634 (635), când a fost dus la Constantinopol. Procesiunea solemnă, prin care se cinstea odinioară Sfânta Cruce în Cetatea Sfântă, s-a păstrat de altfel acolo până astăzi în rânduiala slujbei din ziua de 14 septembrie (în ajun se face slujba arhierească a Privegherii cu Litie în biserica Învierii. A doua zi, după Liturghie, proiestosul slujbei poartă Sfânta Cruce, mergând în procesiune la locul aflării Sfintei Cruci, în timp ce corul cântă «Cruce însemnînd Moisi...» după ce se face acolo rugăciune, episcopul Taborului merge cu pompă la Golgota, unde se face înălţarea solemnă a Sfintei Cruci şi apolis. Apoi se suie toţi la Patriarhie, unde se face rugăciune (Polihroniu) pentru patriarh (vezi rev. Nea Sion Ierusalim, nr. din august-bctombrie 1961, p. 234). Cu timpul, sărbătoarea s-a întins şi în părţile Constantinopolului (sec. V), unde ceremonialul ei a primit o nouă strălucire şi dezvoltare, mai ales din sec. VII, de când Sf. Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (634—635) (Sărbătoarea propriu-zisă de la 14 septembrie era precedată la Constantinopol de patru zile pregătitoare, în care avea loc închinarea Crucii în ziua de 14 septembrie se făcea înălţarea solemnă, ca odinioară la Ierusalim. Sărbătorirea se prelungea apoi până Duminica viitoare (DACL, III, 3139) , generalizându-se treptat, până prin sec. VI, în toată Biserica de Răsărit: în calendarul roman, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687—701), care era antiohian de origine, iar în Biserica Armeană, Înălţarea Sfintei Cruci face parte dintre primele cinci sărbători mai mari şi are dată variabilă, fiind sărbătorită în Duminica cea mai apropiată de 14 septembrie (între 11— 17 sept).
(Informaţii preluate din Liturgica Genereală a Pr. Prof. Dr. Ene Branişte)
