O sinceră, smerită şi concretă propunere, sugestie sau recomandare

Adaugat : 04 Iulie 2016

În atenţia tuturor credincioşilor/membrilor şi fiilor comunităţii noastre parohiale - o sinceră, smerită şi concretă propunere, sugestie sau recomandare...


Cred că cei mai mulţi dintre dumneavoastră ştiţi că în ultima vreme/lună comunitatea noastră parohială a fost supusă unor atacuri dure, vehemente şi susţinute din cauza faptului că Părintele nostru Paroh Daniel Goga, dimpreună cu toată conducerea bisericii noastre, a îndrăznit să aibă iniţiativa, frumoasă, concretă, eficientă şi binecuvântată, de a începe lucrările de construire a unei capele mortuare şi, iată, cum a demarat şantierul s-au şi năpustit unii, ce-i drept, foarte puţini la număr, asupra noastră, în special asupra Părintelui nostru Paroh, ca un taifun, ca o avalanşă, aşa încât biserica şi parohia noastră a devenit ţinta unor reclamaţii, seizări, anchete sau controale, atacuri, injurii şi calomnii demne de o anvergură/popularitate sau notorietate, cel puţin similară cu anchetele şi controalele iniţiate şi derulate la Hexi Pharma, dacă nu, mai ceva, de parcă am fi iniţiat construirea, în interiorul şi în cadrul parohiei noastre, a unui club, cu o faimă, cel puţin asemănătoare cu cea a celui de la Bambou, sau, de ce nu, a celui de la Colectiv!...

Drept urmare, în urma tuturor acestora, după cum şi era de aşteptat, părerile au fost, sunt şi vor rămâne împărţite, căci aşa suntem noi oamenii: împărţiţi şi despărţiţi, pro şi contra, pentru sau împotriva, fie că ştim fie că nu ştim, în fond, despre cine şi ce este vorba şi care este, în definitiv, adevărul concret sau realitatea palpabilă!...

De aceea şi prin urmare, pentru toate acestea, eu, personal, vin cu următoarea propunere, sugestie sau recomandare: ca, pentru izbăvirea şi scăparea noastră, a tuturor, de vrăşmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de duşmanii şiuţi şi neştiuţi, să apelăm, cu toţii, la unison, în duh cucernic şi autentic de sinceră, smerită, umilă, discretă dar concretă şi, mai ales, evlavioasă rugăciune, astfel încât, de astăzi începând, timp de patruzeci (40) de zile, până la sfârşitul postului Sfintei Marii şi, deci, până la Praznicul/Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din ziua 15 August 2016, să rostim, cu toţii, în fiecare zi, având binecuvântarea Părintelui nostru Duhovnicesc şi al Părintelui nostru Paroh, Paraclisul Maicii Domnului precum şi, după râvna fiecăruia, fie Acatistul Sf. Ier. Nicolae - Arhiepiscopul Mirelor Lichiei fie Acatistul Sf. Cuv. Antonie cel Mare - Ocrotitorii Spirituali ai bisericii şi parohiei noastre!...

Lucrul acesta, care, veti vedea că ne va uni în sfântă şi binecuvântată comuniune, ce va duce la o puternică, fortificată şi consolidată comunitate, poate fi săvârşit de către fiecare dintre noi ori acasă ori la biserică, deoarece ea, cu excepţia orelor de pauză dintre 14 şi 16, este zilnic deschisă, primindu-ne, că o mamă iubitoare, cu toată dragostea şi generozitatea ei îmbelşugată, filantropică şi desăvârşită!...

În concluzie şi încheiere, acestea fiind zise, doresc să mărturisesc faptul că, cel puţin eu, personal, am ferma convingere şi nestrămutatata certitudine că această acţiune sau activitate duhovnicească a comunităţii noastre bisericeşti, parohiale, ne va aduce, fiecăruia dintre noi şi tuturor laolaltă, limpezirea minţii, purificarea sufletului, clarificarea lucrurilor, îmbărbătare sufletească, sănătate trupească, curaj duhovnicesc, unitate (iar nu dezbinare) comunitară şi statornicie spirituală, de toate acestea având, fiecare în parte şi cu toţii dimpreună, atât de multă şi mare nevoie!...

De asemenea, în vederea unei cât mai bune comunicări şi organăzări, vă rog frumos, dacă sunteţi de acord cu această iniţiativă, să transmiteţi mai departe acest mesaj, spre folosul nostru duhovnicesc, al tuturor!...

Preacurată Fecioară Marie - Născătoare de Dumnezeu şi Sfinţilor Nicole şi Antonie, rugaţi-Vă lui Dumnezeu pentru noi, toţi, spre dobândirea tuturor celor de folos mântuirii sufletelor şi trupurilor noastre! Amin!...

Mare mulţumită pentru toate!...

Dumnezeu să ne ajute, să ne poarte de grijă, tuturor, în continuare, în tot lucrul cel bun! Amin!...

Bucureşti - 04.07.2016

Cu aleasă preţuire şi deosebită consideraţie, Stelian Gomboş.