Adaugat : 18 Septembrie 2013
Sfantul Parinte Antonie de la Iezer era de neam roman si a trait pe vremea voievodului Matei Basarab si a Sfantului martir Constantin Brancoveanu. A crescut in dreapta credinta mergand de mic la Sfanta Biserica, unde isi gasea desfatarea sufleteasca. Inaintand cu varsta a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu si bucuria duhovniceasca a parintilor sai.
Lasand desfatarea lumii acesteia, a imbratisat viata monahiceasca in frumoasa pustie de la Schitul Iezer, in tinutul Valcei. Aici Cuviosul Antonie s-a aratat de la inceput foarte sarguincios la toata osteneala si asprimea vietii manastiresti. Atat de mare era nevointa sa, incat celorlalti vietuitori din chinovie li se parea ca fericitul Antonie ar fi in trup duhovnicesc.
Dorind sa sporeasca nevointele sale, cu blagoslovenia egumenului manastirii a mers la episcopul locului, Ilarion ca sa-i ceara binecuvantarea sa plece in Muntele Athos. Episcopul cunoscandu-l ca este monah imbunatatit si poate fi multora de folos aici, a staruit ca el sa ramana in tara. Deci, intorcandu-se Cuviosul la Schitul Iezer si vazand ca Biserica se ruineaza, s-a umplut de ravna si cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion si cu agoniseala lui a reinnoit sfantul locas.
Dupa multe nevointe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvantarea egumenului sau a iesit din schit si cercetand mai indeaproape pustia, a gasit o pestera mica intr-o stanca. Acolo, singur a sapat o bisericuta in care s-a rugat neincetat ziua si noaptea. Diavolul insa, i-a adus multe ispite si suparari, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugaciunea si neincetata lucrare.
Cuviosul Antonie era mic de statura si garbov de batranete, barba deasa, scurta si destul de alba, vesel la cautatura, obrazul frumos, putin iute din fire si lesne iertator. Imbracamintea sa era simpla si purta numai cele de trebuinta. A stat in sihastrie 28 ani si a trait in total 92.
Pentru infranarea trupului purta un briu din lanturi de fier imprejurul sau, iar hrana sa o lua abia la al noualea ceas si atunci numai paine uscata si apa, dar si acelea cu masura. Vin sau alta bautura ametitoare nu a gustat niciodata. Nu dormea pe pat, ci numai pentru osteneala statea rezemat de niste pietre, iar lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodata la rugaciune.
Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscand ca trecerea din lumea aceasta ii este aproape, a chemat pe ucenicul sau Nicolae, cu patruzeci de zile mai inainte si i-a spus in taina: "Sfarsitul mi s-a apropiat. Dupa iesirea sufletului, sa te nevoiesti sa pui trupul meu in gropnita pe care eu am sapat-o aici in piatra".
Dupa patruzeci de zile, fiind bolnav Cuviosul, a adormit intru Domnul, vorbind in pace cuvinte de invatatura pentru suflet. Dupa ingropare, s-a aratat de mai multe ori in vis ucenicilor sai, ca fiind in Biserica si cu o Cruce stralucitoare la piept. Ucenicului sau celui mai apropiat, Nicolae, i s-a aratat de asemenea zicandu-i: "nu te intrista pentru ducerea mea din aceasta lume, ci mai mult bucura-te ca sunt la odihna vesnica. De aici ma voi ruga pururea pentru voi". Mutarea sa la Domnul a fost la anul 1719, luna noiembrie 23, ceasul al noualea din zi.
Sursa: basilica.ro
