Adaugat : 16 Septembrie 2015
La Parohia Sfântul Cuvios Antonie cel Mare din cartierul bucureştean Titan a avut loc ieri seară (14 septembrie 2015), spectacolul cultural-religios intitulat Stihuri și cântări.
La eveniment au participat actorii Magda Catone, Ana Calciu, Tomi Cristin, precum şi un grup de copii talentați care au interpretat diferite piese la pian şi chitară oferind un moment artistic deosebit. Au fost interpretate poezii şi versuri creştine.
Există o bunătate care pluteşte în aer la aceste manifestări
Întâlnirea a avut ca scop punerea în valoare a tradiţiilor poporului nostru şi ale Ortodoxiei, a precizat actorul Tomi Cristin.
„Întâlnirea de aseară de la Parohia «Sfântul Cuvios Antonie cel Mare» a fost una emoţionantă. A fost foarte multă lume. Copiii din parohie, care împreună cu noi au realizat partea culturală, au fost absolut extraordinari. Publicul de aseară a fost un public special. Actriţa Magda Catone îmi spunea că senzaţia pe care o are la asemenea manifestări este diferită de senzaţia pe care o are la teatru, pentru că aici este o căldură umană deosebită. Parcă eşti în casa unui om care te primeşte cu tot sufletul şi cu toată căldura lui. Şi la teatru spectatorii ne primesc cu drag, dar aici, în Biserică, este altceva, este ceva în plus: binecuvântarea, locul sfinţit şi căldura oamenilor din Biserică. Există o bunătate care pluteşte în aer la aceste manifestări”, a spus Tomi Cristin, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie, filiala Sector 3, împreună cu Parohia Sfântul Cuvios Antonie cel Mare - Titan şi Protoieria Sector 3 Bucureşti.
Sursa: basilica.ro