Biserica Sf. Ier. Nicolae si Sf. Antonie cel Mare din cartierul bucurestean Titan

Biserica „Sf. Ier. Nicolae si Sf. Antonie cel Mare” din cartierul bucurestean Titan – oaza duhovniceasca de dainuire, propovaduire si slujire autentica, rodnica si binecuvantata...

Biserica despre care voi vorbi putin, in cele ce urmeaza, este un locas de inchinare, meditatie si rugaciune, foarte drag sufletului meu!... De ce? Din foarte multe motive, cum ar fi: frumusetea sfintelor slujbe si a cantarilor bisericesti – promovate si sustinute de catre o strana impecabila; bogatia faptelor si actiunilor pastoral – misionare ale Sfintitilor Slujitori – in frunte cu Parintele Paroh Daniel Goga – Pastorul cel plin de vocatie, harisma, naturalete, dragoste, disponibiltate, compasiune si mila crestina, propovaduire si marturisire cucernica, evlavioasa si autentica; apoi multimea densa si consistenta a credinciosilor, care participa la sfintele slujbe, mai multi in curtea bisericii decat in interiorul ei, fiindca daca ar fi fost sa-i cuprinda pe toti trebuia sa aiba dimensiunile unei catedrale, spiritul fratesc si de echipa in care se organizeaza aici orice activitate sau actiune: fie ca este o seara cultural – spirituala, catehetica sau duhovniceasca, fie ca este o campanie umanitara, fie ca este o actiune administrativ – edilitara si gospodareasca, fie ca este vorba de organizarea unui eveniment deosebit, a unui praznic, a unui pelerinaj ori procesiuni, sau a hramurilor sfintei noastre biserici parohiale…

Cu alte cuvinte, sau altfel spus, aici se rade cu cel ce rade, se plange impreuna cu cel ce plange, se bucura cu cel ce se bucura si, mai ales, se roaga, in comuniune deplina, cu cel care a venit sa se roage!...

Atmosfera, ambianta ce caracterizeaza aceasta comunitate bisericeasca, parohiala, vie, activa, dinamica, filantropica, propovaduitoare si marturisitoare, este una bazata pe armonie frateasca si familiala, cucernica si evlavioasa, totodata, sanatoasa, neipocrita, nefatarnica si cu totul autentica!... Aici se simt toti ca intr-o familie: preotii cu credinciosii, batranii cu tinerii, bogatii cu saracii si intelectualii cu muncitorii!...

Prin urmare aduc lauda si cinste, respect si recunostinta tuturor celor care contribuie la realizarea, savarsirea si desavarsirea acestei stari, specifica crestinismului primar, rasaritean si autentic!... Iata cum si de ce poate deveni o biserica de cartier una de suflet!... O biserica, o comunitate eclesiala altminteri tanara, caci abia in toamna acestui an – 2014 va implini (pe 26 septembrie), zece ani de la slujba de tarnosire a ei, fiind ctitorita, zidita si construita de la firul ierbii!… (a se vedea pentru cei interesati - http://www.bisericasfantulantonie.ro/istoric/biserica-sfantul-antonie-titan-266).

Asadar, atat pentru edificarea si confirmarea tuturor celor prezentate si enuntate, in cuvinte sarace si simple, de mine, pana aici, cat si pentru a va bucura de frumusetea ei arhitectural – edilitara, surprinsa in multe ipostaze fotografice exceptionale, merita consultat tot site-ul parohiei - http://www.bisericasfantulantonie.ro/.

In continuarea celor prezentate pana acum si, totusi, intr-o alta ordine de idei, vreau sa recunosc si sa marturisesc faptul ca, participand deseori la slujbele, activitatile, actiunile si evenimentele acestei biserici, m-am intrebat si, pana la urma, mi-am raspuns si am inteles, ca mare parte din fiii si membrii acestei comunitati parohiale au invatat si retinut cat de importanta este, sau ar trebui sa fie, Biserica in viata lor si, totodata, ce important rol pot avea ei in viata Bisericii – aceasta „Cetate pe care nici portile iadului nu o vor birui” – absolut indispensabila vietii noastre duhovnicesti, in vederea dobandirii mantuirii noastre!...

De aceea, am considerat de cuviinta, ca in cele ce urmeaza sa vorbim putin, pentru toti cei interesati si preocupati, despre Biserica si, desigur, in Biserica – despre rolul si importanta Ei, fiindca unii au ajuns astazi sa promoveze multe definitii ce i se dau Bisericii, mai mult sau mai putin veridice si verosimile, cu alte cuvinte s-a ajuns la o accentuata sau pronuntata teoretizare, adica la o nuantare a detaliilor... Nu stiu, in schimb, in ce masura, implinim in practica concreta toate cunostintele teoretice pe care le cunoastem despre Biserica si daca le implinim in Biserica – acolo unde le este lor locul si rostul!...

Caci mantuirea in Biserica este intrarea in comuniune cu Sfanta Treime caci Ea, Biserica este locul si spatiul manifestarii Sfantul Treimi. Iar Biserica se manifesta in Sfanta Treime, in care se afla nuantele persoanelor: a Tatalui si a Fiului si a Sfantul Duh. De aceea cea mai mica biserica devine Ierusalimul ceresc. Ce-a de a doua persoana a Sfintei Treimi – Dumnezeu adevarat si Om adevarat in acelasi timp - Iisus Hristos ne mantuieste nu in primul prin invatatura Lui ci in prin Persoana Sa, care a zis: Eu sunt painea vietii  (Ioan 6,35). De aici rezulta inseparabilitatea operei si invataturii Domnului Iisus Hristos de Persoana Sa, si acesta este un principiu dogmatic. Domnul Iisus Hristos – Fiul Omului nu a venit sa ne dea numai o gnoza, o stiinta si o cunostinta, un cod moral, sau anumite mistere esoterice, El este prezent in Biserica prin Sfintele Taine. Si de aici rezulta aspectul fiintial al mantuirii: El ni se da cu viata Lui, iar mantuirea: este viata noastra in Sfanta Treime dupa cum Sf. Ap. si Ev. Ioan tine sa consemneze in cap. 17. Morala se identifica cu persoana Lui Iisus Hristos. La fel Revelatia nu este o suma de propozitii sau de doctrine, ea este persoana Lui Iisus Hristos, este viata Sfintei Treimi. Dar acestea sunt in Biserica, ruperea omului de Dumnezeu si de dragostea Lui, prin erezie, este un „pustiu de bine”. „Ei uita ca ascultarea si smerenia este modul existentei in sanul Sfintei Treimi”, dupa cum spune Sfantul Siluan Athonitul. Ei uita ca Iisus Hristos „traieste in eternitate in stare de Fiu”, adica de ascultare.

Altfel spus, nu se poate reduce crestinismul la un simplu moralism sau doctrinalism, acestea fiind metode ale misionarismului neoprotestant. Trebuie sa intelegi, sa cauti, sa afli ca dogma nu este doctrinalism iar morala nu este un simplu eticism, ci ele, sunt viata, participare la Dumnezeu, in si prin Biserica.    Dupa Slavita Sa Inviere, Mantuitorul nostru Iisus Hristos se arata ucenicilor si le spune: Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si putin mai tarziu: „Si iata Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului”. (Matei 28, 19-20). Expresia “toate” arata natura si porunca misiunii. Misiunea se realizeaza pe baza scripturii si a traditiei liturgice si patristice, caci Iisus Hristos Insusi a zis: „Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul” (Ioan 16,13). Constiinta misiunii trebuie largita, iar misiunea Bisericii nu a inteles alegerea ca suprematie.

Dumnezeu te alege, nu ca sa te inalte, ci ca sa te coboare, prin slujire. Arhiereul, Preotul, Diaconul, credinciosul sunt robii Lui Dumnezeu. (Ep. Romani - 9,10,11). E de luat aminte: Orice dezlegare se face pentru ceilalti, Iisus Hristos si-a dat viata pentru toti, suntem alesi, pentru a fi la dispozitia tuturor – cum au fost si slujitorii ori membrii acestei biserici, de-a lungul veacurilor. In crestinism, alegerea este universala, ucenicii au fost trimisi la toate neamurile. Epistola catre Efeseni: este cartea eclesiologica a Bisericii. Prin opera Sa Iisus Hristos recapituleaza totul, concentreaza totul sub un singur cap: El, si aceasta este marea taina ca: „paganii sunt impreuna cu noi martori ai aceleasi fagaduinte”. Mantuitorul nostru Iisus Hristos rupe peretele vrajbei dintre Israel si pagani. Aceasta este misiunea Bisericii, marele mister: ea impaca totul si ceea ce este pe orizontal si pe vertical. Misiunea sa este a chemarii, a slujirii si impacarii. Referinte speciale avem la Sf. Ap. Si Ev. Matei – cap.10 si Luca – cap. 9 din ele rezulta legatura indisolubila dintre evanghelizare si slujire, Biserica facand prezenta, ca activitate mantuitoare, prezenta Lui Iisus Hristos in lume si in Istorie.

Cu alte cuvinte, asadar, Biserica si Iisus Hristos sunt o unitate indisolubila. Istoria misiunii se identifica cu istoria Bisericii. Istoria ei este relatia Lui Dumnezeu cu semenii si invers. Neavand o istorie a misiunii, nu ai o istorie a Bisericii, si atunci, esti doar o simpla adunare, un grup de oameni, o aparitie meteoritica, stelara pe scena istoriei si a teologiei. Trebuie sa iei aminte, la fel si noi! Relatia umanitatii cu Dumnezeu se intelege ca realitate istorico – teandrica si sinergetica.

Dar marturisirea in istorie este incomoda pentru societatea de astazi, de pilda, ce se bazeaza in cea mai mare masura pe minciuna, inselaciune, agresiune si violenta. A marturisi pe Dumnezeu inseamna a declara razboi pe viata si pe moarte diavolului, a nu marturisi inseamna a avea pace cu acesta. Daca in perioada persecutiilor, crestinismul era prigonit fiind in afara societatii, astazi se constata o iesire a omului si a marturisirii acestuia din crestinism, spre puncte centrifuge ale autoumanizarii, desacralizarii si secularizarii.

Vocea profetica a Bisericii se aude peste tot in istorie (cum s-a auzit, se aude si se va asculta si aici, in aceasta comunitate bisericeasca, binecuvantata de Dumnezeu si slujita de oameni ai Duhului), caci nu se concepe, ca propovaduind adevarul sa nu mustri pacatul. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iata Eu stau la usa si bat”... Chemarea ei se indreapta catre toti, si face acest lucru din ziua Cincizecimii, prin vicisitudinile istoriei. Glasul ei strabate veacurile, caci marturisirea credintei crestine ii apartine doar Ei, in acest fel ajungandu-se la o relatie simfonica dintre Biserica luptatoare si cea triumfatoare, de aceea trebuie sa ramanem noi, pe mai departe in Cetatea Slavei Sale – „pe care nici portile iadului nu o vor birui”, caci noi locului ne tinem, cum am fost asa ramanem!...

In concluzie, ajungand in actualitate si in contemporaneitate, voi sustine ca demersul misionar al Bisericii trebuie sa cuprinda conceptul potrivit caruia Biserica nu este in fond, doar comunitatea cu numar mare sau foarte mare de membri ci chiar si cea cu numarul cel mai mic, dar in care salasluieste marturia cea duhovniceasca despre trairea in viata noastra a vietii lui Iisus Hristos, cea autentica. „Astfel inteleasa, misiunea nu este reprezentata de un proiect grandios, asemeni unei caracatite care cuprinde totul in sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan si actiune sistemului – ci de interventia in micro, de indeplinirea misiunii de pastor de suflete si a aceleia de urmator al Mantuitorului, calitate pe care, pana la urma, o are orice crestin botezat, nu numai clericul si nu numai cei cu anumite raspunderi in Biserica.”

Asadar, iata si de aici constatam faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si fondul ei intrisec) extrem de rafinata, de nobila, de fina, pe care putini o stiu astazi aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile, cele acoperite de umbra pacatului si a mortii!...

Iar acum, in incheiere, vreau sa-i felicit pe toti cei care au ostenit si contribuie in continuare, la savarsirea si desavarsirea acestei lucrari cultural-spirituale, misionare si pastorale, facuta cu timp si fara timp, in Biserica „Sf. Ier. Nicolae si Sf. Antonie cel Mare” din cartierul bucurestean Titan, carora le doresc sa aiba parte de folositoare bucurii, de binecuvantate mangaieri si de nemarginite impliniri duhovnicesti, iar celor nascuti deja in lumea cealalta – a Imparatiei Cerurilor, si plecati din aceasta Sfanta Biserica – Cetate a Duhului, sa se bucure acolo de invesnicita comuniune cu Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, in lumina cea neinserata a Sfintei Treimi! Amin!...

Stelian Gombos