Despre dreptatea lui Dumnezeu si judecata omului

Cu fiecare Sfanta Evanghelie pe care noi o auzim la Sfanta Liturghie, Mintuitorul Iisus Hristos ne cheama pe toti la bunatate unii cu altii. Cu cat suntem noi mai buni cu cei din jurul nostru, cu atat mai mult si Dumnezeu isi arata bunatatea Sa covarsitoa­re fata de noi. Dumnezeu ne copleseste cu iubirea Sa de fiecare data. Lumina soarelui care ne-nconjoara, aerul care ne insoteste din abundenta si toate cate avem si de care ne folosim zi de zi pentru existenta noastra sunt darurile lui Dumnezeu, pe care ni le ofera fara ca noi sa le meritam datorita vredniciei si a unei jertfe deosebite din partea noastra.

Prin toate aceste binecuvintari si daruri Dumnezeu ne cheama la bunatate, iertare si comunicare intre noi. Asa cum Dumnezeu este mereu bun cu noi, la fel trebuie sa fim si noi cu cei din jurul nostru. Pacatele pe care noi le facem mereu cu stiinta sau din nestiinta sunt ca niste datorii, credite pe care noi le facem in fata lui Dumnezeu. Nimeni dintre noi nu este fara de pacate. Avem mai putine sau mai multe, mai mici sau mai mari, dar important ca avem si, de multe ori, abia le mai ducem in sufletul nostru impova­rat.  Cu fiecare spovedanie sincera, Dumnezeu prin pocainta noastra sincera, adica regretul si parerea de rau pentru ele, (po)cainta, si rugaciunea inlacrimata, aduce de fiecare data iertarea Mantuitorului nostru Iisus Hristos fata de noi. La aceasta bunatate a Lui Dumnezeu trebuie sa raspundem si noi tot cu bunatate fata de cei de langa noi. Daca noi nu reusim sa facem acest lucru, Dumnezeu ne va judeca cu asprime, va face dreptate cu noi si ne va pune sa platim tot ceea ce suntem datori in fata Lui. Acesta este de fapt mesajul din Evanghelia care se citeste in fiecare an, in Duminica a 11-a dupa Rusalii (Matei cap. 18, 23 - 25).

Evanghelia este plina de invataturi foarte folositoare si de mare actualitate: In primul rind invatam ca aceasta viata pamanteasca este o scoala in care noi ne pregatim pentru marele examen de la finalul vietii noastre pe care-l prezideaza Insusi Dumnezeu.Judecata lui Dumnezeu este si personala, dar si colectiva sau publica. Odata cu moartea omului are loc judecata particulara in care sint cercetate toate faptele noastre savarsite, atat cele bune, cat si cele rele, dar, in acelasi timp, vom fi examinati si pentru prilejurile si ocaziile, cand puteam sa facem un bine cuiva si nu l-am facut. Aceste ocazii de savirsire a unui bine sunt socotite ca fiind mari pacate inaintea lui Dumnezeu.

Ca sa intram in imparatia lui Dumnezeu in ceruri avem nevoie de aceasta evaluare de care nimeni nu poate scapa. Daca in aceasta viata pamanteasca noi am avut mila fata de cei din jurul nostru si Dumnezeu va avea multa mila cu noi. Dar daca am fost severi si aspri, poate chiar nedrepti, cu cei care ne-au gresit intr-un fel sau altul si Dumnezeu va avea cu noi aceeasi severitate. Aceasta invatatura o desprindem tocmai din aceasta Evanghelie citita la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie. Spune asa Evanghelia: ,,De aceea, asemanatu-s-a imparatia cerurilor omului imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale. Si, incepand sa se socoteasca cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanti (un fel de monede din aur sau argint masiv). Dar neavind el cu ce sa plateasca, stapanul sau (adica Dumnezeu) a poruncit sa fie vandut el si femeia si copiii si pe toate cate le are, ca sa se plateasca. Deci, cazindu-i in genunchi, sluga aceea i se inchina, zicind: Doamne, ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot. Iar stapanul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria. Dar  iesind, sluga aceea a gasit pe unul dintre cei ce slujeau cu el si care-i datora o suta de dinari (o moneda foarte mica si fara valoare mare). Si punand mana pe el, il sugruma zicand: Plateste-mi ce esti dator. Deci, cazand cel ce era sluga ca si el, il ruga zicand: Ingaduieste-ma si iti voi plati. Iar el nu voia, ci, mergand, l-a aruncat in inchi­soare pana ce va plati toata datoria. Iar celelalte slugi, vazand deci cele petrecute, s-au intristat foarte si, venind, au spus stapanului toate cele intimplate. Atunci chemandu-l stapanul sau ii zise: Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, fiindca m-ai rugat. Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine? Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pina ce va plati toata datoria. Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta - fiecare fratelui sau - din inimile voastre."  (Matei 18, 23 - 35).

Din relatarea acestei Evanghelii ne impresioneaza foarte mult atitudinea si bunatatea lui Dumnezeu care iarta totul: oricat de multe si mari ar fi pacatele noastre. Acelui datornic cu zece mii de talanti (si sa nu uitam ca un talant, ca moneda, cantarea 50 kg de aur sau de argint; era o mare valoare) Dumnezeu ii iarta toata datoria. Nu-i esaloneaza restan­tele sau datoriile, ci, pur si simplu, le sterge cu totul. Sa ne punem in locul acelui datornic care era adus cu mare frica si groaza in fata stapanului care a cerut sa fie ares­tat, iar intreaga lui familie sa fie vanduta pentru a achita o parte din datorii. Ce zbucium in sufletul lui, cata durere la gandul ca toata familia lui va fi dezmembrata si risipita si ca s-a terminat definitiv cu libertatea!  Ce bine era in libertate si ce greu ii va fi acum la temnita! Desi nu era sigur ca stapanul ii va da o sansa de amanare a platii, totusi incearca sa-L induplece ca sa-i permita doar o perioada de timp, ca sa stranga bani pentru a plati imensa datorie. Incercarea lui a avut mare succes.

Oricat de pacatosi am fi, si noi sa incercam cu incredere sa cerem iertare de la Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i trebuie nimic material de la noi, nu are nevoie de banii nostri ca sa platim pacatele noastre. La Dumnezeu sa venim doar cu lacrimi si cu ,,inima infranta si smerita"; sa avem hotararea ferma de a nu mai gresi, dar, in acelasi timp, sa fim si noi ingaduitori cu cei din jurul nostru. Dumnezeu nu-i amana res­tan­tele mari, ci le iarta pe loc si, totodata, ii daruieste, pe deasupra, si libertatea. Iertarea si libertatea nu pot fi pretuite, deoarece sunt cele mai valoroase, ca si viata, ca si vesnicia in rai. Dupa aceasta iertare si bucu­rie a libertatii, acel om, ca recu­nostinta, manifesta fata de cel de linga el ura si dispret. Dumnezeu nu doarme, El vede, aude si stie totul despre noi. Dumnezeu este bun, dar poate fi si drept daca noi il suparam. Dumnezeu i-a dat o mare sansa: iertarea totala ca el sa poata intra in raiul libertatii.

Evanghelia nu tine doar de trecut; cele relatate nu fac parte din povestea unui om, ci poate fi chiar povestea vietii noastre personale. Noi insine putem fi in locul acelei persoane cu mari datorii. Pacatele noastre depasesc cei zece mii de talanti, pentru ca gindurile rele si vorbele rele tot pacate sunt. Cu toate ca noi am primit prin spovedanie dezlegare, iertare totala desi nu meritam, totusi Dumnezeu, in bunatatea Lui, ni le-a daruit. Plecam de la Biserica, uneori chiar din scaunul de spovedanie, si manifestam multa ura, adversitate si dusmanie. La ce ne-a folosit oare mersul la Biserica si ce am inteles din spovedania facuta? Sa ne trezim macar acum la bunatate, iertare si intelegere, sa fim toleranti si ingaduitori unii cu altii. Caci mare, bun si iertator este Dumnezeu!...

Cu alte cuvinte sau in alta ordine de idei, asa stand lucrurile, ajungem la concluzia si constatarea ca poate ca daca am incerca noi sa iubim mai mult in loc de a judeca, am fi mult mai fericiti, sau cu adevarat fericiti. Insa noi incercam cu tot dinadinsul sa gasim orice greseala la aproapele nostru, ca sa-l judecam (si chiar sa-l sanctionam sau pedepsim)cu asprime apoi. Ne uitam la infatisare de parca ar fi lucrul cel mai important din lume, gasind tot felul de argumente care sa ne scuze rautatea ce ni se ascunde in inimi. Treaba noastra nu este sa judecam, treaba noastra este sa iubim. Nu trebuie noi sa stim de ce acel om se imbraca cumva si se comporta diferit fata de noi. Numai pentru ca cineva nu se imbraca sau nu se comporta cum am vrea noi sa o faca nu inseamna ca avem dreptul de a ne pronunta in mod pripit si de a ne simti apoi satisfacuti ca am zis un mare adevar. Cred ca judecam atunci cand nu putem iubi. Este greu uneori sa ne abtinem sa nu judecam, dar putem incerca sa o facem. Putem sa ne rugam pentru acea persoana in loc sa o judecam. Am fi cu mult mai castigati in ochii lui Dumnezeu.

Oamenii care au tendinta mereu sa judece pe ceilalti se confrunta ei insisi cu un lucru grav: mandria. Atunci cand vezi greselile altuia si nu te poti abtine sa nu judeci, tu esti problema, nu persoana de langa tine!...

Am citit cu ceva timp in urma marturia unei tinere din America ce m-a impresionat prin sinceritatea cu care si-a deschis inima. Ea a spus ca a crescut cu mentalitatea ca tinerele crestine trebuie sa poarte numai fuste, iar ea a incercat sa indeplineasca acest lucru purtand doar fusta. A inceput sa observe ca se simtea mai presus fata de celelalte fete prin atitudinea ei, si atunci a inceput sa judece. In inima ei a inceput sa gandeasca rau impotriva celorlalte fete crestine care se imbracau si in pantaloni si a continuat asa pana intr-o zi cand si-a dat seama ca problema nu erau acele fete care purtau si pantaloni, ci problema era ea, care purta doar fuste si le judeca pe acele fete care nu purtau. Atunci a inceput in inima ei sa se caiasca de acest pacat sub care a cazut fara sa-si dea seama, incercand cu tot dinadinsul sa-si schimbe acest mod de a gandi. Desi i-a fost greu a incercat si ea sa inceapa sa poarte si pantaloni pentru a vedea ca nu o fusta te face mai placuta inaintea lui Dumnezeu. Acea tanara a afirmat ca, desi Dumnezeu a eliberat-o de pacatul judecatii, inca mai are probleme in a-i judeca pe ceilalti. O felicit pe acea tanara pentru ca a avut curajul sa spuna un adevar!...

Astfel am ajuns la concluzia ca cei care judeca sunt problema, nu cei care sunt judecati. De multe ori ne este teama sa facem un lucru pentru ca vom fi judecati, desi avem in inima noastra incredintarea ca Dumnezeu este de partea noastra. Oamenii intotdeauna vor judeca, fie ca vom face bine sau rau. Intotdeauna va fi cineva caruia sa nu-i convina felul in care ne-am imbracat, ceea ce am spus sau ce am facut. Insa asta nu conteaza deloc. Ceea ce conteaza este ca exista Cineva care nu ne va judeca niciodata! Ce bine este sa stiu ca Domnul Iisus Hristos este de partea mea, ca ma sustine in ceea ce fac atata timp cat Il intreb pe El. Si asta si fac. Dragul meu, nu-ti fie teama de gura celorlalti. Daca tu stii ca Dumnezeu este de partea ta, atunci nu-ti fie teama de ostirea care ar putea veni impotriva ta. S-ar putea sa ramai chiar singur uneori in lucrurile pentru care lupti, dar sa stii ca Dumnezeu este cu tine. Crede si spera. Nu te lasa infrant de judecata lumii. Ei vin, privesc si apoi te judeca cu nepasare, dupa care pleaca si nu se mai intorc niciodata. Nu conteaza ce spun oamenii despre tine, conteaza numai ce spune Dumnezeu. Si El, intre multe altele zise sa “nu judecati ca sa nu fiti judecati, caci toata judecata a dat-o El (numai) Fiului!...”

Stelian Gombos