Despre omul de astăzi şi raportarea sa la implicaţiile economice, sociale şi culturale

Despre omul de astăzi şi raportarea sa la implicaţiile economice, sociale şi culturale, în contextul revoluţiei informatizării…

Tehnologiile digitale propun un parcurs interior, bazat pe plăcere – Despre Scara Raiului şi scara divertismentului

Nu este greu de observat că parcursul vieţii creştine, ce vizează devenirea spirituală a omului, contrastează teribil cu oferta de joc şi divertisment a prezentului. Sfântul Ioan Scărarul prezintă, într-o bine cunoscută lucrarea a sa, drumul spiritualizării vieţii, între coordonatele existenţei robite de material şi sensibil şi lumina şi bucuria vieţii duhovniceşti.

Lucrarea "Scara" a Sfântului Ioan Scărarul prezintă scara hristificării vieţii omeneşti, treptele pnevmatizării existenţei, într-un excelent rezumat tactic şi tehnic despre lupta duhovnicească împotriva ispitirilor lumii şi a propriilor slăbiciuni; o hartă precisă, ce rezumă reflecţia filocalică a devenirii spirituale.

Este elocvent faptul că "Scara" prescrie, chiar în debutul urcuşului duhovnicesc, înstrăinarea de lumea sensibilă şi de plăcerile ei. Maica despătimirii omului, găsim scris, este chiar înstrăinarea lui. Curăţirea simţurilor şi facultăţilor sufleteşti, trăirea bucuriei ascunse în virtuţi şi vederea luminii izvorâte din împlinirea voii lui Dumnezeu sunt posibile, toate, dacă omul se eliberează din robia sensibilului, dacă se înstrăinează de cele trecătoare. Este evident că proiectul vieţii spirituale afirmat de creştinismul răsăritean contrastează, în câteva puncte - cheie, cu oferta culturii de consum, cu industria divertismentului. În cuprinsul postmodernităţii, producţiile de masă, entertainmentul propun un cu totul alt parcurs: o scară a senzaţiilor şi a efectelor psihologice tot mai tari, o lume a jocurilor virtuale cvasireale, cu efecte tot mai puternice, care solicită o participare tot mai intensă. Este vorba despre o altă scară, a jocului care se doreşte tot mai real, a divertismentului care se doreşte total, catalizate de tehnologiile IT.

Despre proximizarea divertismentului

În era tehnologiilor IT, dezideratul pare a fi o proximizare a divertismentului. Ne însoţim deja, în călătorii, acasă sau la locul de muncă, de o serie de dispozitive electronice indispensabile. Gadgeturi care facilitează conexiunea cu realitatea, cu cei dragi, cu pulsaţia evenimentelor politice de pe plan global.

Cu câteva decenii în urmă, erau disponibile prea puţine astfel de dispozitive. Cu două-trei decenii în urmă, ceasul şi telefonul se dovedeau necesare. Acum două decenii, walkmanul şi, mai aproape de noi, cd-playerul erau frecvent folosite pentru audiţii muzicale. Astăzi oferta este mult mai variată: un laptop, o tabletă, un iPod sau iPhone. Utilizatorii se conectează, prin ele, la o realitate mult mai bogată. Dispozitive ca acestea pot funcţiona ca videofon, ca maşină de scris, pentru corespondenţă prin email, ca aparat foto sau, într-o zonă bine aleasă, pentru vizionarea unor emisiuni tv în timp real. Nu punem la îndoială beneficiile tehnologiilor IT în general şi nici ajutorul imens în câmpul informării, al comunicării sau în actul medical. Însă trebuie spus că în toate acestea se ascunde şi un risc major.

De fapt, în toată oferta realizărilor omeneşti este încătuşat un pericol. Energia nucleară poate potenţa armamentul de distrugere în masă, autoturismul poate stimula setea de viteză, medicamentele pot cauza, în doze neadecvate, afecţiuni grave. În toate descoperirile ştiinţelor şi mai ales în fiecare dintre realizările tehnicii, găsim această dublă valenţă, a bunei-folosinţe şi relei-întrebuinţări. Aceasta nu descalifică realizările tehnice, ci formulează un avertisment, amintit în multe locuri de gândirea patristică, ce indică responsabilitatea omului în raport cu întrebuinţarea puterilor Creaţiei. Depinde de om cum sunt puse aceste posibilităţi în operă şi dacă ele folosesc într-o raportare adecvată a sa la semeni, la lume şi la Dumnezeu.

De reţinut şi observat faptul că în spaţiul virtual, imposibilul devine real

Şi tehnologiile IT propun posibilităţi de utilizare ce ascund riscuri. Între ele, se pot menţiona diversificarea nelimitată şi proximizarea accentuată a divertismentului. Să dăm câteva exemple. Tabletele, de mărimea unei cărţi subţiri, uşor de transportat, pot fi utilizate pentru jocuri sau muzică, pot fi folosite şi pentru vizionarea de filme sau acces la internet, fiind un adevărat univers de companie, cu informaţie şi divertisment. O companie a anunţat că va lansa în anul 2012 un stick de memorie SSD, încorporat într-un briceag elveţian, de 1 TB (o memorie echivalentă cu cea existentă în 2-4 laptopuri de bună calitate). Firme de renume sunt preocupate de crearea unor dispozitive de interfaţă creier-computer (Brain-Computer-Interface). În anul 2011 a fost deja creat primul BCI portabil, cu aplicaţii în medicină, în recuperarea pacienţilor afectaţi de atacul cerebral, dar, foarte promiţător, şi în aria comercială, pentru interacţiunea în computergames. Un bun exemplu aici este "NeuroBoy", un joc ce permite utilizatorului să "intre" într-o realitate virtuală în care, pentru a realiza lucruri imposibile, trebuie doar să se concentreze, reuşind, în acest fel, să ridice unele obiecte mari sau să ardă diverse "lucruri" din spaţiul de joc (Claudiu Andone, "Interfeţele creier-computer. May the force be with you", în rev. Ştiinţă şi Tehnică, mai 2011, p. 43).

Despre exilul şi retragerea din lume

Dispozitive de acest fel sunt cu atât mai căutate, cu cât asigură o experienţă mai reală a virtualului, care să înlocuiască tot mai bine realitatea însăşi; un divertisment de înaltă rezoluţie. În aceeaşi logică, se dezvoltă şi oferta gadgeturilor: portabilitate crescută şi acces la un conţinut tot mai bogat de entertainment de bună calitate, în timp real, oriunde ne-am afla, printr-o apăsare pe ecran. Însă, proximizând tot mai mult divertismentul, gadgeturile ne răpesc dispoziţia reflexivă interioară. Ele oferă un tot mai extins univers de conţinuturi senzoriale, îndepărtându-ne atenţia de propria interioritate. Obişnuinţa veche presupunea săli de spectacol sau divertisment televizat, adică locuri adecvate pentru acces: sala de concert, stadionul sau încăperea de acasă unde era amplasat televizorul. Când era cazul, căderea omului, prin faptul cultural de consum, era asociată cu locul unde era consumată experienţa căderii. De aceea, şi afirmaţia Sfântului Ioan Scăraru era încă valabilă: "Fugi ca de bici de locurile căderilor. Căci nefiind fructul de faţă, nu-l poftim des" ("Scara", Cuvântul III. Despre înstrăinare, cap. 10, Editura IBMBOR, 1992, p. 69).

Astăzi însă, dispozitivele ce ar putea facilita experienţa căderii sunt chiar în buzunar. Mai mult, în viitorul apropiat, este probabil ca ele să poată permite accesul direct pe retina utilizatorului, la o clipire a pleoapelor... Pe măsură ce tehnologiile miniaturizează dispozitivele, ochii şi simţurile par să devină însuşi ecranul pe care se derulează întregul divertisment. Spectacolul evoluează direct la poarta simţurilor, vărsându-şi întreg conţinutul în interioritatea omului, fără nici un intermediar. Dacă aceasta este ţinta, industria divertismentului propune o nouă scară, a tehnologiilor încorporate în simţuri, care vor să ocupe interioritatea, prin exterioritatea sensibilă a lumii, prin ludic şi divertisment facil. Urcând pe scara aceasta, omul interior şi lăuntric este aservit, răstignit pentru entertainmentul lumii din afară.

Este şi motivul pentru care jocurile, potenţate de tehnologii digitale, trebuie să intre în sarcina reflecţiilor etice şi spirituale. Pentru că, la capătul acestei experienţe, viaţa ar culmina cu un exil, care expulzează pe om din lume, pentru a-l închide definitiv în spectacolul virtual consumat lăuntric, croit după bunul plac, perfect adaptat dispoziţiilor sale. Diametral opusă însă este retragerea din lume, înţeleasă ca etapă a vieţii spirituale, care îl deschide pe om spre îndumnezeire. Sfântul Ioan Scărarul vede această retragere din lume ca "ferire de bunăvoie de materia lăudată şi tăgăduirea firii pentru dobândirea celor mai presus de fire" ("Scara", p. 47). (A se vedea, în acest sens, articolul: “Scara Raiului şi scara divertismentului” semnat de diacon Sorin Mihalache, în ziarul “Lumina” din data de 30.03.2012. http://www.ziarullumina.ro/articole;1914;1;70537;0;Scara-Raiului-si-scara-divertismentului.html)

Despre noul capitalism şi revoluţia informatizării

Globalizarea pieţei are un rol important inclusiv în ritmul dezvoltării accelerate a tehnologiei din domeniul informaţiei. Liberalizarea pieţei în domeniul informaticii şi a telecomunicaţiilor (fenomen început în Europa  în anii 1980 pentru a face faţă politicii de liberalizare şi globalizare economică promovată de administraţia Reagen în S.U.A.) au avut implicaţii în economia telecomunicaţiilor. În cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului în februarie 1997 s-a semnat un acord de către 68 de state care deţin 91%  din cifra de afaceri mondiale în domeniu. Acest acord a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 1998 şi prevede liberalizarea serviciilor de bază în telecomunicaţii.

Căderea regimului sovietic şi dispariţia războiului rece au afectat în mod esenţial politica economică la nivel planetar. Capitalismul însuşi a cunoscut semnificative transformări, adaptându-se şi dezvoltându-se conform noii geopoliticii. Noua formă de capitalism se caracterizează printr-o mare flexibilitate în management, printr-o descentralizare a firmelor care formează acum o reţea complexă, de firme mai mici interconectate între ele pentru a forma gigantice trusturi internaționale, o considerabilă mărire a capitalului în detrimentul muncii încorporate, o individualizare şi diversificare a specialităţilor într-o nouă diviziune a muncii, o intervenţie a statului în reglarea selectivă a pieţii (procesul de dereglementare).

În condiţiile schimbărilor radicale din societate induse de restructurarea unei politici economice bazate pe revoluţia informatizării, atât relaţiile personale între oameni cât şi între cele dintre grupurile sociale au suferit mai multe mutaţii. Pe măsură ce în cadrul procesului globalizării se creează structuri unificatoare la nivel economic, politic şi social se constată şi o recrudescentă a unor puternice manifestări de promovare a unor repere identitare specifice. Nu doar la nivelul unor grupuri sociale, ci chiar la nivel naţional sau regional există efortul păstrării şi afirmării propriei identităţi, care se poate manifesta la nivel religios, cultural, politic. Societatea actuală este structurată deocamdată pe această bipolaritate dintre global şi individual, dintre ceea ce înseamnă o structură de reţea şi o realitate de sine stătătoare.

Revoluţia informatizării a instrumentat restructurarea capitalismului, permiţând  dezvoltarea sa într-o altă perspectivă decât cea cunoscută până atunci. Acest lucru a început să se întâmple prin anii 1980. Odată cu lucrările lui Alain Touraine şi Daniel Bell se va face tot mai clar distincţia între preindustrialism, industrialism şi postindustrialism (sau informatizare). Noile structuri sociale se vor contura plecând de la distincția dintre modelele de producție (capitalism) şi modurile de dezvoltare (industrialism, informatizare).

În mod istoric s-a observat că societăţile sunt organizate în jurul proceselor umane care relaţionează producţia, experienţa şi puterea. Producţia presupune crearea unor produse, prelucrarea şi transformarea unor obiecte în scopul profitului şi a consumului. Experienţa însumează totalitatea trăirilor subiecţilor umani atât la nivel intern, cât şi la nivel extern în interacţiune cu factori exteriori, biologici şi culturali. Puterea arată relaţia între subiecţii umani plecând de la legătura dintre producţie şi experienţă.

Fiecare etapă a capitalismului se caracterizează printr-un anumit raport existent între forţele de producţie şi profit. În etapa preindustrializării dezvoltarea producţiei se baza pe surplusul cantitativ de produse rezultat din munca pământului, realizat în diferite feluri. În faza industrializării noile surse de energie constituie baza unui nou tip de producţie.

În prezent, revoluţia informatizării prin tehnologiile de excepţie pe care le pune la dispoziţie creează o formă de dezvoltare a capitalismului în care esenţiale sunt cunoaşterea informaţională bazată pe tehnologia computerizată, informatizarea proceselor şi comunicarea simbolică. În schimb ce în perioada industrializării capitalismul se concentra pe creșterea cantitativă a bunurilor şi a profitului, actuala formă de capitalism se caracterizează printr-o sporire a puterii de cunoaştere care este direct proporţională cu nivelul informatizării.

Această modificare a capitalismului nu rămâne în sfera economicului, ci afectează întregul angrenaj social, precum şi complexa reţea a relaţiilor interumane. "Deşi relaţiile dintre tehnologie şi tehnică sunt organizate în paradigme înrădăcinate în dominante sfere ale societății (de exemplu procesul de producție, procesul militar extrem de complex) ele difuzează în cadrul societăţii un întreg set de reguli şi structuri sociale, pătrunzând şi modificând puterea şi experienţa. Aşadar, modelele de dezvoltare modelează întregul domeniu al comportamentului social, care desigur, include şi comunicarea simbolică. Deoarece informatizarea este bazată pe tehnologia cunoaşterii şi pe informaţie, există o specială şi apropiată legătură între cultură şi forţele de producţie, între spirit şi materie, în modelul de dezvoltare informaţional. Ca atare, ar trebui să ne aşteptam la o emergenţă a istoriei în noi forme de interacţiune socială, control social şi schimbări sociale".1

Revoluţia informatizării va naşte multiple paradoxuri în societatea restructurată într-un ritm galopant. Care este rolul sinelui, al personalităţii umane, al valorilor culturale şi religioase specifice diferitelor tradiţii, într-o lume omogenizată care se vrea construită ca o vastă reţea? În mod simultan se constată o unificare la nivel structural şi o fragmentare la nivel personal, o unitate structurală şi instituţională realizată la nivel artificial şi o dezbinare lăuntrică cu serioase implicaţii pentru viața persoanei umane. Conform sociologului Alain Touraine personalitatea umană şi cultura sunt substituite de logica aparatului birocratic şi a pieţii. Lupta claselor sociale este înlocuită cu lupta dintre naturaleţea vieţii umane şi artificialitatea indusă de informatizare. Cum pot fi împăcate noile tehnologii ale globalizării cu unicitatea sentimentelor şi gândurilor oamenilor?

Raymond Barglow într-un studiu socio-psihanalitic despre acesta dublă relaţie dintre natural şi artificial indusă de revoluţia informatizării în era globalizării arată că sistemele de reţea informatizate vor distruge independenţa şi intimitatea subiectului uman, trăsături definitorii pentru cultura şi civilizaţia occidentală. „Schimbarea istorică de la tehnologiile mecanice la cele informatizate va favoriza subminarea noţiunilor de suveranitate şi autosuficienţa umană care au furnizat la nivel conceptual o adevărată identitate a individului de când filosofii greci au elaborat aceste concepte cu mai bine de două milenii în urmă. Tehnologia actuală destructurează o viziune asupra lumii construite cu mult timp în urmă. În mod total izolat sinele contemporan pare să-şi fi pierdut adevărată identitate. Aşadar, noile conexiuni ale reţelei informatizate reconstruiesc o altă identitate a sinelui”.2

Despre economia informatizată în contextul globalizării

Revoluţia tehnologică a permis crearea unui nou tip de economie. Este vorba de o economie informatizată şi globală; informatizată deoarece productivitatea, competitivitatea şi alte procese ale economiei sunt generate de mijloace şi tehnologii informatizate; globală deoarece toate componentele economiei (resurse naturale, forţa de muncă, mărfuri, capital, structuri manageriale, tehnologii) sunt interconectate în cadrul unei vaste rețele la nivel planetar. Se poate vorbi acum de o economie unitară la nivel planetar. În cadrul economiei actuale granițele dintre diferite domenii de activitate pot fi depăşite cu uşurinţă din cauza informatizării.

În economia globală se conturează un nou capitalism bazat pe doctrina neoliberalismului. Ceea ce este important acum nu mai este productivitatea, ca în capitalismul tradițional, ci se insistă în mod deosebit pe profit şi competitivitate. Aceştia sunt pilonii noii economii. Totodată procesul de dereglementare iniţiat in jurul anilor '80 influențează actuala economie, stabilind noi relaţii între stat şi companiile multinaţionale, în cadrul economiilor naţionale. La fel procesul privatizării este pus în prim planul dinamicii economiei globale. În ultimele două decenii privatizarea unor sectoare importante (energetic, telecomunicaţii, mass media, financiar) a avut un ritm accelerat.

O alta importantă caracteristică a economiei globale este fluidizarea ei. Nu mai avem o economie bazată pe producerea unor bunuri reale, concrete ci o economie în care dimensiunea imaginară este sporită prin fluidizarea relaţiilor din cadrul economiei. Tranzacţiile financiare ocupă un prim loc în aceasta schimbare. Din cauza revoluţiei tehnologice sunt posibile astăzi tranzacţii financiare uriaşe în câteva secunde.

Schimbarea structurilor economice, a modului de a face afaceri, implementarea unei alte viziuni au produs mutaţii radicale în configurarea actualei economii. În prezent economia planetară este dominată de mari corporații interconectate într-o vastă reţea în care mentalitatea este cu totul alta decât cea existentă în capitalismul tradițional. Globalizarea economiei nu este doar o expresie a unui alt mod de a organiza şi a realiza producţia, nu este o simplă consecinţă a dezvoltării tehnologiei, ci este fundamentul unei alte culturi ale lumii globalizate, este mediul care pregăteşte şi facilitează unificarea artificială a modului de a gândi şi a fi al oamenilor la nivel planetar.

Economia globalizării exprimă spiritul informatizării cu largi implicații în constituirea şi implementarea culturii virtuale. Nu mai este vorba ca în trecut de înlocuirea unei culturi cu altă cultură, de substituirea unei forme de civilizație cu alta, ci de trecerea din planul realului în cel al virtualului. Miza revoluţiei informatizării tehnologiei care a creat o adevărată paradigmă a informatizării este cea a accesului la imaginarul colectiv al lumii.

Odată ce accesul este posibil de înfăptuit, manipularea imaginarului şi implicit al realului devine o certitudine. În felul acesta paradigma informatizării globale nu mai rămâne un mediu neutru, în care se urmăreşte doar satisfacerea nevoilor materiale legitime pentru om, ci permite instrumentalizarea şi manipularea imaginarului, la un nivel imperceptibil în sfera conştientului şi tocmai de accea cu atât mai periculos. Cu alte cuvinte paradigma impusă de revoluţia informatizării şi care permite actualul fenomen al globalizării are un caracter magic şi ea facilitează dezvoltarea unei culturi virtuale într-o lume dominata de forţa cyberspace-ului.

Despre realitatea identităţii în societatea globalizată

Revoluţia informatizării asociată cu tehnologiile spectaculoase de astăzi, restructurarea capitalismului şi realizarea unui nou tip de societate implică provocări serioase pentru asumarea identităţii de orice fel. Într-o lume supusă unui irezistibil proces al globalizării, ce semnificaţie mai poate avea identitatea de orice fel? Fluidizarea societăţii, inducerea unei culturi virtuale dominată de mass-media, schimbarea raporturilor între firme şi stat, flexibilizarea muncii construiesc o nouă societate, în care globalizarea nu rămâne doar un fenomen economic. Procesul globalizării impune înainte de toate o serioasă analiză a raportului dintre parte şi întreg, dintre ceea ce este specific şi universal, o introspecţie în primul rând de ordin cultural.

Se pune problema: în lumea de azi asumarea unei identităţi culturale, spirituale sau comportamentale rămâne un act periferic sau blamabil? Este ceva rău în aspiraţia manifestării identităţii, a exersării dreptului la alteritate? Cum se poate împăca globalizarea cu suma de identități distincte care există azi pe glob? Pentru a răspunde la aceste întrebări, o abordare sociologică este necesară, dar o tratare mai cuprinzătoare trebuie să ajungă şi la perspectiva teologică a acestei provocatoare realităţi: cum trebuie să se manifeste identitatea într-o societate globalizată, care este puterea identităţii într-o lume percepută ca o societate în reţea?

Putem vorbi de o identitate personală, dar şi de o identitate a unor grupuri sociale. Identitatea este expresia unor caracteristici culturale care definesc la un moment dat grupul social. Identitatea exprimă un sens al existenţei grupului social şi stabileşte priorităţile pentru respectivul grup. Construcţia socială a identităţii are mai multe aspecte. Conform unor sociologi precum Sennett, Anderson, Gellner și Calhoun există o identitate a legitimării introdusă de instituțiile conducătoare ale societăţii care raţionalizează propria dominaţie asupra actorilor sociali.

Apoi este identitatea de rezistenţă realizată de grupuri sociale devalorizate, sau stigmatizate de către o majoritate confortabilă. În această tipologie a identităţii se construieşte un anumit fel de politică identitară. Mai există identitatea-proiect în care anumite grupări sociale, plecând de la o situaţie dată încearcă realizarea unei noi identităţi sociale. De exemplu, feminismul poate fi o astfel de identitate în care plecându-se de la lupta pentru drepturile femeii se încearcă trecerea într-o altă paradigmă culturală decât cea patriarhală, unde familia, personalitatea, sexualitatea, relaţiile dintre oameni, structurile de producţie, teologia sunt interpretate în grila feministă. Dinamica identităţilor permite convergenţa uneia în alta: de exemplu o identitate de rezistenţă devine una proiect, pentru a se transforma mai departe într-o identitate a legitimării care îşi impune propria concepte în societate.

Într-un proces social caracterizat de o asemenea dinamică va trebui identificată adevărata identitate şi în ce măsură această identitate poate să conveargă într-o poziţie fundamentalistă. Ce anume se poate înţelege prin fundamentalism? Conform reputatului sociolog Manuel Castells, fundamentalismul constă „…în construirea unei identităţi colective prin identificarea comportamentului individual şi al instituţiilor sociale cu normele derivate din legea lui Dumnezeu, interpretată de o autoritate bine precizată care operează o mediere între Dumnezeu şi umanitate”.3

Este interesant de urmărit care este specificul fundamentalismului religios în epoca actuală. Pentru aceasta vom urma analiza sociologică facută de Castells în cazul fundamentalismului islamic şi creştin. Cu toate că însuşi cuvântul islam înseamnă ascultarea necondiţionată faţă de Allah, sunt mulţi specialişti care arată că islamismul nu trebuie considerat ca fiind fundamentalist în structura lui.

Deşi primatul principiilor religioase expuse în Coran rămâne o constantă pentru societăţile islamice, aceste societăţi precum şi instituţiile lor pot avea o înţelegere pluralistă. Sunt societăţi islamice în care prelevanţa autorităţii religioase asupra celei politice este formală. Există un număr suficient de mare de musulmani care consideră că shari'a (legea lui Dumnezeu constituită prin Coran) nu este cu totul rigidă, ea fiind doar un ghid de călăuzire a credincioşilor, adaptabilă contextului istoric şi social.

Cu toate acestea, gânditori islamici ai secolului XX precum Hassan al-Banna şi Sayyd Qutb în Egipt, Ali al-Nadawi în India sau Sayyd Abul al-Mawduli în Pakistan arată că statul trebuie să se supună religiei. Ceea ce are prioritate înaintea identităţii naţionale este religia. Fidelitatea prioritară pentru un musulman nu este watan, patria, ci umma, comunitatea credincioşilor care sunt sub aceeaşi ascultare a lui Allah.

Această comunitate care are dimensiune universală, depăşind graniţele unei naţiuni are datoria să lupte împotriva jahiliya, statul în care Dumnezeu este ignorat sau în care nu e respectată legea Lui. Islamismul trebuie întărit în statele musulmane laicizate şi apoi extins în lumea întreagă pentru regenerarea umanităţii. Pentru învingerea forţelor ostile acestui proces este nevoie de lupta celor care sunt împotriva Islamului, de jihad. În aceste poziţii tranşante ale Islamului întâlnim împărţirea între Dar al-Islam (lumea musulmană) şi Dar al-Harab (lumea nemusulmană).

Fundamentalismul islamic nu are tradiţie, în ciuda încercărilor adepţilor lui de a-l înrădăcina în istorie, justificându-l prin texte sacre. Fundamentalismul islamic este mai mult o tendinţă de a reconstitui o identitate culturală cu implicaţii religioase şi politice, fără tradiţie istorică. Al-Azmeh notează: „Politizarea sacrului, sacralizarea politicului şi transformarea prescripţiilor juridice ale Islamului în devoţiuni sociale sunt mijloace puse în slujba unei politici proprii, a unei politici identitare, ale cărei mijloace sunt inventate. Această mişcare este o tendinţă ultramodernă".4

Castells analizează fundamentalismul creştin, ocupându-se de cel de sorginte americană. De fapt, cuvântul fundamentalism provine din SUA şi teorii fundamentaliste au fost expuse de mulţi reprezentanţi ai unei gândiri marcate în general de eshatologia milenaristă. Într-o societate aflată într-o dinamică extraordinară, în care individul trebuie să se adapteze unor condiţii sociale schimbabile într-un ritm extrem de alert, este firesc să existe nostalgia după securitatea garantată de valorile şi instituţiile tradiţionale.

Fundamentalismul american este ancorat în neoprotestantism. Plecându-se de la credinţa literală în infailibilitatea Cuvântului Sfintei Scripturi se ajunge la elaborarea unor adevărate manuale care trasează conduita pur creştină în toate aspectele vieţii. Bineînţeles sexualitatea ocupă un loc esenţial în evantaiul acestor aspecte. Autori precum Tim şi Beverly Haye propun un manual de sexualitate în întregime cu temeiuri biblice şi în mod absolut practic. Acest manual se bazează şi pe etica protestantă care consideră că instinctul sexual trebuie sublimat prin muncă, în felul acesta productivitatea economică crescând în mod remarcabil (Phyllis Schlafly).

Dinamica globalizării favorizează întărirea poziţiilor fundamentaliste. Lechner arată: „În cursul procesului de globalizare, societăţile sunt instituţionalizate la nivel mondial. În acelaşi timp organizaţiile au o funcţionare laică; în relaţiile lor ele urmează regulile laice; nici o tradiţie religioasă nu e acceptată ca autoritate, societatea actuală fiind lipsită de vreo semnificaţie transcendentă. Conform celor mai multe religii, exaltarea instituţionalizării societăţii este o formă de idolatrie. Globalizarea actuală este din acest punct de vedere o adevărată provocare pentru orice religie tradiţională. În mod precis, deoarece ordinea mondială actuală fiind una instituţionalizată este posibilă constituirea unei poziţii fundamentaliste care să afirme autoritatea realităţii transcendente în lumea de aici”.5

Despre cultura virtuală şi spiritul informatizării

Noua lume construită la început de mileniu este rezultanta dintre economia mondializată şi informatizată (rod al revoluţiei informatice), societatea în reţea cu relaţii fluidizate între oameni (dominată de noul capitalism bazat pe neoliberalism) şi cultura virtuală posibilă din cauza tehnologiilor avansate din mass-media. Globalizarea capitalului şi diversificarea puterilor instituţionale au permis configurarea unei noi geometrii a puterii.

Într-o societate informatizată puterea este înscrisă de acum în codurile culturale şi simbolice impuse prin mass-media. Politica a devenit un spectacol şi un joc al mass-mediei în care cetăţeanul, la modul concret are prea puţină implicare. Odată cu fluidizarea relaţiilor, cu creşterea caracterului abstract al economiei (din cauza tranzacţiilor financiare informatizate) asistăm şi la o imaterializare a puterii politice.

Cum putem caracteriza cultura care exprimă spiritul informatizării? „Este o cultură a efemerului, a imediatului, o cultură a strategiilor decizionale. Este o multifaţă, o cultură virtuală, ca în experienţa vizuală creată de calculatoare în cyberspace şi care remodelează realitatea. Nu este vorba de o iluzie, ci de o forţă materială a informaţiei care are puterea de a crea implicaţii serioase în deciziile economice şi politice ale lumii, dar şi în viaţa de fiecare zi a oamenilor conectaţi la această vastă reţea. Companiile interconectate în reţea ne învaţă cultura virtuală, noul cod cultural ce ne dă o anumită poziţie concretă în matricea reţelei din care facem parte. Spiritul informatizării este cultura deconstrucţiei creative accelerate de viteza electronicii optice”.6

Adevărata luptă pentru putere trimite acum înspre domeniul culturii şi a religiei. „În era informatizării bătăliile pentru putere sunt bătăliile culturale. Ele au loc mai întâi de toate în spaţiul mediatic. Puterea înţeleasă ca o capacitate de a impune un comportament rezidă în reţeaua informatică, în schimbarea şi manipularea simbolurilor care leagă între ele actori sociali, instituţii şi mişcări culturale… Cultura ca sursă de putere şi puterea ca sursă de capital sunt fundamentele noii ierarhii sociale din era informatică”. 7

În lumea noastră, adevărata miză a existentei noastre a trecut în planul imaginarului şi a culturii virtuale. Cine reuşeşte să câştige lupta pe acest teren este adevăratul învingător, deoarece ceea ce modelează nu doar comportamentele noastre ci şi pornirile cele mai lăuntrice, gândurile cele mai ascunse neînlănţuite încă în forma raţionamentelor discursive, se petrece acum într-un imaginar accesibil tehnologiei informatizate. Şi până acum în istorie, bineînţeles că au existat diferite posibilităţi de accesare şi manipulare a imaginarului colectiv. Însă noutatea din societatea-reţea de azi este că din cauza posibilităţilor tehnologice şi informatizării contemporane, conectarea, accesarea şi manipularea minţilor noastre într-un imaginar al culturii virtuale are un caracter planetar.

Acest lucru are o consecinţă fundamentală în relaţiile interpersonale. „Odată cu paradigma informaţională, spaţiul ca flux înlocuieşte spaţiu ca loc, iar timpul cronologic al orologiului este înlocuit cu un timp atemporal: istoria îşi pierde ritmicitatea. În aceste condiţii virtualitatea devine realitatea însăşi, simbolurile nefiind simple metafore, ci realităţi trăite. Nu este vorba de o simpla dominare a mass-mediei electronice, chiar dacă ea este un instrument indispensabil al noii culturi virtuale, ci de o fluidizare a spaţiului şi o anihilare a temporalităţii, cadre esenţiale pentru experienţa umană. Cultura virtuală schimbând caracterul acestor realităţi substituie în mod fundamental experienţa omului de până acum cu una calitativ diferită faţă de ceea ce s-a trăit până acum. Pe de o parte, funcţiile şi valorile dominante ale societăţii operează în simultaneitatea şi non-contingenţa spaţială, de-a lungul fluxurilor de informaţie care scapă oricărei experienţe concrete localizate. Pe de alta parte, aceste valori şi interese dominante sunt elaborate fără referinţă la trecut sau viitor, în atemporalitatea reţelelor de calculatoare sau a mediilor electronice unde toate expresiile fie sunt instantanee, fie sunt fără secvenţa previzibilă. Toate expresiile tuturor timpurilor şi tuturor spaţiilor se amestecă într-un acelaşi hipertext, în mod constant reamenajat, şi ele sunt comunicate pretutindeni, indiferent de moment. Virtualitatea tinde să devină realitatea noastră pentru că  se desfăşoară în cadrul acestor sisteme simbolizate fără loc şi fără durată”.8

Despre limitele tehno-ştiinţei. Ştiinţă şi conştiinţă

Ştiinţa autentică nu este instrumentală, vocaţia ei răspunzând nevoii profunde de cunoaştere. Cercetarea ştiinţifică actuală este influenţată decisiv de tehnologie şi tehnică. Cu toate că ştiinţa depăşeşte dimensiunea instrumentală şi utilitaristă, ea este marcată de performanţele tehnice şi tehnologice existente astăzi. Inclusiv în cercetarea teoretică, demersul ştiinţific este influenţat de tehnică. Cercetarea ştiinţifică determinată de tehnică se înscrie pe linia lui Bacon conform căruia ştiinţa înseamnă putere. Creşterea cunoaşterii ştiinţifice înseamnă o sporire a puterii.

Dincolo de limitele interne ale cunoaşterii ştiinţifice, posibilităţile tehnice reduse şi costurile foarte mari necesare pentru programele ştiinţifice contemporane impun anumite bariere în cercetarea ştiinţifică actuală. În acest sens, Arnold Kramish afirmă: „Dacă  Francis  Bacon s-ar fi gândit la costul cercetării ştiinţifice – deşi nici un indiciu nu i-ar fi permis să-l afirme – ar fi fost moderat în speranţa sa privind cunoaşterea. Bacon ar fi pălit astăzi în faţa costului cercetării. Descoperirea ultimelor secrete ale naturii este iluzorie, căci orice noutate avansată prin experimentarea ştiinţifică revelează de fiecare dată o nouă lume necunoscută care deschide calea unor noi câmpuri de cercetare. În cursul ultimelor decenii, umanitatea a intrat într-un impas, determinat de resursele limitate în căutarea sa spre o cunoaştere fără limite”.9

Din cauza faptului că există o strânsă interacţiune între ştiinţă, tehnică şi puterea politică (cu un rol considerabil în finanţarea programelor de cercetare) în societatea contemporană, poziţia savantului faţă de implicaţiile de natură etică este importantă. Bineînţeles că demersul de cercetare al savantului este animat de dorinţa de cunoaştere a sensurilor adânci ale lucrurilor.

Însă în condiţiile în care în prezent nu se poate face o disociere clară între cercetarea ştiinţifică şi utilizarea rezultatelor ştiinţei, este imperativă relaţionarea dintre ştiinţă şi conştiinţă. Se poate pretinde neutralitatea ştiinţei şi încuraja o cercetare de dragul ştiinţei în sine. Dar, ţinând cont de implicaţiile cercetării ştiinţifice contemporane şi de riscul de manipulare ideologică şi practică a rezultatelor ei, responsabilitatea savantului este una foarte mare.

În această perspectivă este important ca ştiinţa să fie făcută cu conştiinţă. Edgar Morin scria: „Trebuie să ştim că ştiinţa şi raţiunea nu au misiunea providenţială de a opera mântuirea umanităţii, dar ele au puteri ambivalente în ceea ce priveşte viitorul umanităţii. Noi am ajuns astăzi în epoca big ştiinţei, a tehnoştiinţei care a dezvoltat puteri titanice. Există de acum o interacţiune între cercetare şi putere. Mai mulţi savanţi cred că pot evita problemele puse de această situaţie sau ipostază, gândind că există o disjuncţie între ştiinţă, pe de o parte şi tehnică şi politică, pe de altă parte. Aceşti savanţi spun – ştiinţa este bună; tehnica este ambivalentă ca limbajul lui Esop; politica este rea şi dezvoltările rele ale ştiinţei se datorează politicii. - O asemenea viziune nu doar că ignoră interacţiunea precizată anterior, dar şi faptul că savanţii sunt actori în domeniul politicilor militare şi ale Statului. Astfel practica ştiinţifică în ea însăşi ne poate conduce la iresponsabilitate şi inconştienţă totală”.10

Inclusiv cercetarea fundamentală este orientată către exploatarea lumii. În contextul mentalităţii de consum de astăzi, nevoia de a cunoaşte lumea însoţită de nevoia de a exploata lumea. Tocmai de aceea discernământul în cunoaşterea ştiinţifică este esenţial. Savantul nu poate ignora orientarea ştiinţei către domeniile economice, sociale, politice sau militare. Cu atât mai mult este nevoie ca ştiinţa să fie dublată de conştiinţă. Astfel luciditatea va avea un primat în faţa eficienţei tehnocratice.

Rezumat

Noua lume construită la început de mileniu este rezultanta dintre economia mondializată şi informatizată (rod al revoluţiei informatice), societatea în reţea cu relaţii fluidizate între oameni (dominată de noul capitalism bazat pe neoliberalism) şi cultura virtuală posibilă din cauza tehnologiilor avansate din mass-media. Globalizarea capitalului şi diversificarea puterilor instituţionale au permis configurarea unei noi geometrii a puterii.

Revoluţia informatizării va naşte multiple paradoxuri în societatea restructurată într-un ritm galopant. În mod simultan se constată o unificare la nivel structural şi o fragmentare la nivel personal, o unitate structurală şi instituţională realizată la nivel artificial şi o dezbinare lăuntrică cu serioase implicaţii pentru viaţa persoanei umane.

Economia globalizării exprimă spiritul informatizării cu largi implicaţii în constituirea şi implementarea culturii virtuale. Nu mai este vorba ca în trecut de înlocuirea unei culturi cu altă cultură, de substituirea unei forme de civilizaţie cu alta, ci de trecerea din planul realului în cel al virtualului. Miza revoluţiei informatizării tehnologiei care a creat o adevărată paradigmă a informatizării este cea a accesului la imaginarul colectiv al lumii.

Din cauza faptului că există o strânsă interacţiune între ştiinţă, tehnică şi puterea politică (cu un rol considerabil în finanţarea programelor de cercetare) în societatea contemporană, poziţia savantului faţă de implicaţiile de natură etică este importantă. Savantul nu poate ignora orientarea ştiinţei către domeniile economice, sociale, politice sau militare. Cu atât mai mult este nevoie ca ştiinţa să fie dublată de conştiinţă. Astfel luciditatea va avea un primat în faţa eficienţei tehnocratice…

Cuvinte cheie: divertisment, globalizare, neoliberalism, informatizare, tehnologie, tehnică, postidustrializare, postmodernism, postidustrialism, identitate, cultură virtuală, ştiinţă, conştiinţă.

Câteva referinţe bibliografice

Castell Manuel, The Rise of the Network Society, Blackwell Publishers, Massachusetts, 1996.
Idem, Le pouvoir de l'identité, Ed. Fayard, Paris, 1999.
Idem, Fin de millénaire, Ed. Fayard, Paris, 1999.
Schonborn Christoph, Creaţie şi evoluţie. O precizare de poziţie, revista Verso, numărul 100, Cluj Napoca, 2011.
Gimpel Jean, La fin de l’avenir, Ed. Du Seuil, Paris, 1992.
Lemeni Adrian, Adevăr şi comuniune, Editura Basilica, Bucureşti, 2011.

Dr. Stelian Gomboş