Opt ani de la săvârşirea din această viaţă a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Partenie Apetrei

Opt ani de la săvârşirea din această viaţă a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Partenie Apetrei de la Mănăstirea Neamţ…

            În iureşul timpului şi în vârtejul zilei apucăm să ne mai gândim, din când în când, la viaţa omului şi, mai ales, la moartea acestuia, îndeosebi atunci când, primind un telefon, aflăm că a mai trecut cineva apropiat şi drag nouă dincolo, defapt unde?... În adevărata viaţă!...

Aşa s-a intâmplat şi în urmă cu opt ani, la aflarea veştii trecerii la cele veşnice a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Partenie Apetrei la venerabila vârstă de 81 de ani – cel care a fost atâţia ani slujitorul altarului străbun, al cântării bisericeşti autentice şi al cărţilor teologice, academice şi duhovniceşti!...

Părintele Partenie a trecut hotarul lumii acesteia, născându-se în viaţa cea veşnică în ziua de 26 iunie anul mântuirii 2008, adică în urmă cu trei ani.

Fiind moldovean de origine, născut în Giurgenii Neamţului din părinţii dreptmăritori creştini Mihail şi Elisabeta, a intrat în obştea marii lavre călugăreşti a Neamţului la vârsta de 14 ani, în anul 1941; iar de praznicul “Întrării în Biserică a Maicii Domnului” - la 21 noiembrie anul 1953 tânărul frate Nicolae a fost tuns în monahism, primind numele monahal Partenie.

În anul 1959 a fost hirotonit în treapta de ierodiacon pentru Catedrala mitropolitană din Iaşi, având o voce deosebită, iubind sfintele slujbe, pe care le oficia cu foarte multă seriozitate, dragoste şi râvnă binecuvântată, unde în anul 1977 Mitropolitul Moldovei şi Sucevei şi apoi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Iustin Moisescu l-a ridicat la rangul de arhidiacon.

La vârsta de 51 de ani, adică în 1978 următorul Mitropolit al moldovei şi Sucevei şi Patriarh al României – Teoctist Arăpaşu – l-a hirotonit în treapta de preot (ieromonah), încredinţându-i ascultarea de mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, datorită seriozităţii sale şi calităţilor sale de monah iubitor al valorilor spirituale şi duhovniceşti, perene şi autentice. Tot Mitropolitul şi Patriarhul de vrednică amintire şi pomenire Teoctist l-a promovat în anul 1980 la rangul de arhimandrit.

Aici la Catedrala Mitropolitană din Iaşi va sluji până în luna ianuarie anul 2001, unde a câştigat aprecirea, admiraţia şi preţuirea multor credincioşi, părinţi şi slujitori ai Bisericii – în frunte cu vrednicii Mitropoliţi ai Moldovei şi toţi trei Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române – Iustin Moisescu, Teoctist Arăpaşu şi Daniel Ciobotea – după care s-a întors, din propria-i dorinţă, la mănăstirea sa de metanie – Neamţul moldav şi ştefanian, până în urmă cu trei ani, când la 2 martie 2008 a împlinit venerabila vârstă de 81 de ani, iar la 26 iunie 2008 a trecut în hotarul adevăratei vieţi a Împărăţiei cele veşnice.

Apreciat fiind în mod deosebit de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, Părinte Partenie a fost toată viaţa drept ca bradul (şi la propriu şi la figurat), cu o voce hotărâtă însă delicată, intrasingent dar totuşi cald şi cât se poate de uman în toate deciziile pe care le lua, mai cu seamă în problemele bisericeşti, spirituale şi duhovniceşti. Era cu o vitalitate remarcabilă pentru vârsta pe care oricum nu şi-o trăda, cu un simţ al umorului măsurat. Fie din paginile ziarului “Lumina” ori a altor reviste bisericeşti, fie din emisiunile şi interviurile de la Radio “Trinitas” sau din altele, fie direct din înălţimea amvonului, prezenţa cuvântătoare a venerabilului părinte era cuceritoare şi mult folositoare. Prin sinceritate, prin cultura sa duhovnicească, prin trăire dar mai ales printr-o neclintită voinţă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, căci a voi şi a face în Domnul Iisus Hristos au fost două daruri, îndelung lucrate şi cultivate de către Preacuviosul Părintele nostru Partenie.

În altă ordine de idei, Părintele Partenie Apetrei a primt cu multă dragoste pe foarte mulţi tineri la sfat,  încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii teologi să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşi timp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporuluiromân.

            În dimineaţa înmormântării şi, mai cu seamă, la sfânta slujbă săvârşită în incinta vestitului lăcaş monastic al Neamţului, în mormântul anume pregătit mai dinainte chiar de către sfinţia sa, a participat foarte multă lume care l-a cunoscut şi la preţuit în mod deosebit pe părintele lor duhovnicesc!... Au fost multe coroane, multe flori, multe lacrimi pline de recunoştinţă şi (de) nădejde, că părintele s-a mutat de la moarte la viaţă, acolo unde nu mai este nici suferinţă, nici întristare nici suspin ci viaţă fără de sfârşit!...

            După ascultarea cu luare aminte a slujbei prohodirii preoţilor (a monahilor şi ieromonahilor) – care adăposteşte o atăt de bogată şi de profundă teologie au ţinut să omagieze personalitatea celui plecat mai mulţi slujitori al altarului, care au evocat personalitatea părintelui ca fiind unul ce a dat dovadă de multă înţelepciune, răbdare şi pricepere în diferitele momente ale vieţii care i-a fost presărată cu multe ispite, piedici şi suferinţe, mărturisind că toate întâlnirile pe care le-au avut cu părintele au constituit momente de mare înălţare duhovnicească şi mângâiere sufletească, datorită sfaturilor bune, foarte competente şi pertinente, pe care le-a dat!... Cu acest prilej a transmis mesaj de condoleanţe (şi) P.F.P. Patriarh Daniel - care a mărturisit că a avut întotdeauna, în persoana părintelui un adevărat slujitor – cu calităţi vocale şi liturgice deosebite, totodată un sincer sfetnic şi colaborator, dispus oricând a da o mână de ajutor la rezolvarea diferitelor probleme bisericeşti, mai cu seamă a celor pastorale unde era un desăvârşit!... Tot din acest mesaj a reieşit demnitatea pe care a avut-o părintele indiferent  de vitregiile şi de situaţiile cu care s-a confruntat fiindu-le, în acest sens preoţilor, călugărilor şi dascălilor mai tineri un adevărat exemplu de caracter şi onestitate şi, nu în ultimul rând, de probitate morală!...

            Cuvintele noastre sunt puţine şi neputincioase pentru a putea spune cât bine a făcut Părintele Arhimandrit Partenie Apetrei, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oameni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica strămoşească!.

           Se cuvine aşadar, să-i aducem prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!...

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!

Cu aleasă  preţuire şi multă recunoştinţă,
Dr. Stelian Gomboş