Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă

Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă de la Mănăstirea Agapia – Neamţ (1889 – 1975) - un autentic propovăduitor al Bisericii, un veritabil mărturisitor al lui Iisus Hristos şi un însemnat erou al credinţei creştine…



Introducere – câteva referinţe biografice

În ziua de 6 iulie 2015 se împlinesc patruzeci (40) de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Protosinghel Nicodim Măndiţă, unul dintre cei mai cunoscuţi călugări misionari din Moldova.

Cu acest prilej, în ziua de sâmbătă - 4 iulie 2015, la Mănăstirea Agapia, judeţul Neamţ, se va face pomenirea acestuia, cum, dealtfel, se obişuieşte a se organiza şi oficia anual.

La acest moment va participa Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Teofan Savu - Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care va sluji, începând cu ora 09:00, Sfânta Liturghie, alături de alţi ierarhi ai Sfântului Sinod.

Părintele Protosinghel Nicodim Măndiţă s-a născut în anul 1889 într-un sat din judeţul Argeş, în familia ţăranilor Ioniţă şi Filofteia Măndiţă, primind la botez numele de Nicolae.

Între anii 1911 - 1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din anul 1913 din Bulgaria şi la luptele din timpul Primului Război Mondial.

În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura - Bacău, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiaşi an. A slujit apoi în calitate de preot misionar în satul Schitul Frumoasa - Bacău (1921 - 1923), duhovnic - la Mănăstirea de maici Giurgeni - Roman (1923 - 1925) şi preot misionar în satele Pâclişa - Alba, Hăşmaşul Ciceului şi Leurda Gârboului - Cluj din Transilvania (1925 - 1935).

În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstiri de maici: la Agapia (1935 - 1945), la Văratec (1945 - 1962) şi din nou la Agapia (1962 - 1975). A primit rangul monahal de protosinghel.

În perioada regimului comunist (1948 - 1964), a scris cărţi de învăţături duhovniceşti, care erau multiplicate de colaboratori şi distribuite în diferite localităţi printr-o reţea de colportaj.

Acuzat de „infracţiunile de răspândire de publicaţii interzise“, a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 38 a Tribunalului Militar Bucureşti, dată în şedinţa din 22 ianuarie 1965, la 8 ani de închisoare corecţională.

Părintele Protosinghel Nicodim Măndiţă a fost arestat şi încarcerat în Penitenciarul Aiud, iar cărţile confiscate au fost trimise la topit. După un an şi jumătate de închisoare, i-a fost anulat restul de pedeapsă şi i s-a permis să revină la Mănăstirea Agapia, unde s-a retras ca pensionar, din anul 1962.

A trecut la veşnicele lăcaşuri, Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ, în anul 1975, la vârsta de 86 ani, şi a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii…
(Cf. Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor - http://ziarullumina.ro/40-de-ani-de-la-trecerea-la-domnul-a-parintelui-nicodim-mandia-103336.html - 03.07.2015;

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor -http://www.doxologia.ro/actualitate/comunicat-de-presa/40-de-ani-de-la-trecerea-la-domnul-parintelui-nicodim-mandita – 03.07.2015;

http://www.agaton.ro/autor/256/protos-nicodim-mandita – 03.07.2015).


Câteva indicii din opera şi activitatea pastoral – misionară şi publicistic – spiritual a Părintelui Protosinghel Nicodim Mândiţă

Pentru intelectualii "subţiri", opera Părintelui Protosinghel Nicodim Mândiţă este destul de greu digerabilă, fiind considerată de unii prea simplistă, chiar puerilă. Dar puţini dintre criticii lui au fost în stare să întoarcă pe calea credinţei un număr aşa de mare de suflete, îndemnându-le să facă un lucru pe care, din păcate, prea puţini credincioşi ortodocşi îl realizează: să citească în mod serios cărţi de învăţătură creştină, pentru a cunoaşte, a cultiva şi a apăra dreapta credinţă.

Revenit din anul 1933 în spaţiul mănăstiresc, "navigând" între Mănăstirile Agapia şi Văratic, Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă a reuşit să dezvolte în timp o remarcabilă activitate editorială şi o amplă reţea de colportaj."

Cum am expus şi în rândurile anterioare, Nicolae Măndiţă s-a născut în satul Buneşti, judeţul Argeş, la 28 octombrie 1889.

Cu toate că nu a putut să facă mai mult de cinci clase elementare, tânărul Nicolae a dovedit de timpuriu aplecare către lectură, cele citite împărtăşindu-le cu cei din sat.

În 1911 se înrolează în armată, în care va sluji până în anul 1918. A participat activ la campania din anul 1913 din Bulgaria şi la luptele din timpul Primului Război Mondial.

După sfârşitul războiului a ales să urmeze calea monahismului, călugărindu-se în anul 1920 la Mănăstirea Măgura, judeţul Bacău, cu numele de Nicodim.

Datorită evlaviei şi pregătirii duhovniceşti deosebite, el va primi în scurt timp şi harul preoţiei. În această calitate, el va fi trimis să slujească în lume în localităţi precum Vâlcele şi Schitu Frumoasa din judeţul Bacău, Pâclişa, judeţul Alba, Hăşmaşul Ciceului, Leurda Gârboului şi Simişna, judeţul Cluj.
Timp de 13 ani va sluji cu multă râvnă în cuprinsul acestor parohii, revenind doar pentru o scurtă perioadă în spaţiul monahal, la Mănăstirea Giurgeni din judeţul Neamţ.

A ascultat cu smerenie comandamentele chiriarhale, a părăsit locul ferit al mănăstirii şi a avut curajul să coboare în lume pentru a răspândi cuvântul lui Dumnezeu.

Cele propovăduite de el nu erau spectaculoase, ci elemente simple, cu caracter normativ, pe înţelesul celor mulţi, care jalonau calea către o viaţă autentic creştină. Elemente aparent exterioare, precum interdicţia de a mai bea sau "nunta fără lăutari", marcau de fapt asumarea de către o anumită persoană a unei existenţe moral superioare. Decisiv a fost exemplul personal al părintelui, extrem de exigent cu sine însuşi.

Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă a fost un slujitor, dedicate şi devotat, preocupat să apere credinţa ortodoxă a turmei sale de atacurile "sectarilor", tot mai numeroşi în perioada interbelică, căutând în acelaşi timp să-i readucă în cadrele bisericii pe cei care se orientaseră spre alte credinţe. Şi în acest domeniu el a fost un model, prin recursul exclusiv la argumentul dialogal, fără a folosi măsuri coercitive.

Numeroasele dispute de natură teologică, extrem de numeroase şi pasionale în satele româneşti în perioada interbelică, l-au convins, dacă mai era nevoie, de necesitatea cunoaşterii temeinice de către preoţi, dar şi de către credincioşi, a Sf. Scripturi şi a învăţăturii Bisericii Ortodoxe.

Părintele Nicodim Mândiţă a promovat, prin toate mijloacele, gustul pentru carte în rândurile credincioşilor, toţi banii primiţi folosindu-i pentru a cumpăra şi răspândi cărţi. A căutat mai ales acele lucrări "folositoare de suflet", în care cuvântul dumnezeiesc era înfăţişat pe înţelesul credincioşilor simpli, redescoperind tradiţia medievală a "cărţilor populare", în care învăţătura creştină este transmisă prin parabole. Mai mult, s-a apucat el însuşi de scris, lista sa de lucrări fiind absolut impresionantă.

Faptul că era un ţăran simplu a dus la controverse privind corectitudinea din punct de vedere dogmatic a operelor sale, mai ales în ceea ce priveşte celebrele "Vămi ale văzduhului". Anumite exagerări au fost făcute mai ales de unii discipoli, care absolutizează unele învăţături ale Părintelui.
Părintele Protosinghel Nicodim Măndiţă a ştiut să-şi păstreze capul pe umeri, evitând să se transforme într-un preot-taumaturg, îndemnând oamenii să meargă la medic pentru problemele de sănătate, chiar dacă tradiţia consemnează numeroase acte de vindecare săvârşite prin rugăciunea părintelui. La spovedanie dădea drept canon penitenţilor citirea de cărţi sfinte, cei neştiutori de carte trebuind să roage pe alţii să le citească.

După cum am (mai) spus şi mai sus, Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă a revenit, din anul 1933 în spaţiul mănăstiresc, "navigând" între Mănăstirile Agapia şi Văratic şi a reuşit să dezvolte, în timp, o remarcabilă activitate editorială şi o amplă reţea de colportaj.

Însă, după anul 1948, au fost luate măsuri drastice de limitare a colportajului bisericesc şi a titlurilor puse în vânzare, fiind eliminate orice cărţi cu conţinut "mistic".

Cărţile religioase puteau fi tipărite doar sub egida editurilor bisericeşti, în număr restrâns şi cu difuzare limitată/controlată/supravegheată.

Acest lucru nu a fost acceptat de Părintele Nicodim Mândiţă, care, pe baza legăturilor deja stabilite, a dezvoltat cea mai amplă şi bine organizată reţea de "samizdat" cu caracter religios care a existat în România comunistă.

Ca o idee, în momentul în care reţeaua a fost "demascată", în patru depozite clandestine din Bucureşti, organele statului au descoperit nu mai puţin de 500.000 de volume!...

Dacă avem în vedere că activitatea grupului s-a desfăşurat în mod neîntrerupt din anul 1948 şi până în anul 1964, ne putem imagina dimensiunile pe care le-a avut această acţiune.

De fapt, au fost o mână de oameni care copiau la maşina de scris lucrările Părintelui Nicodim, dar şi multe alte cărţi cu caracter religios, pe care apoi le tipăreau de obicei în mica lor tipografie clandestină. Uneori au reuşit să scoată cărţi la tipografii din diverse localităţi ale ţării, mai ales tipografii ale eparhiilor, semn că oficialii bisericii nu erau străini de acest demers.

Alături de cărţile care au fost tipărite în timp, a existat şi o cantitate substanţială de volume tipărite până în anul 1948, salvate de la topit şi distribuite apoi din casă în casă. Abia când priveşti fotografiile din dosarul penal ale "inculpaţilor", stând alături de stivele de cărţi, când vezi mijloacele modeste cu care le-au realizat şi în ce spaţii, când afli că mai apoi plecau în lungi călătorii cu geamantanele grele de cărţi, realizezi ce muncă uriaşă au făcut aceşti oameni.

În anul 1955, o parte dintre colaboratorii Părintelui au fost arestaţi, descoperindu-se asupra lor numeroase lucrări "ilegale" cu caracter religios. Nimeni nu a trădat reţeaua şi nu l-a denunţat pe părinte, deşi numele său a fost vehiculat în anchete. Deoarece unii dintre colportori erau membri ai Asociaţiei "Oastei Domnului", interzisă la acea vreme, s-a deschis o anchetă pe această linie, în care a fost inclus şi Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă.
În pofida urmăririi sistematice, Securitatea nu a reuşit să stabilească cu certitudine tipul de activitate "duşmănoasă" dus şi purtat de Părintele Nicodim Măndiţă, până în anul 1964, când reţeaua cade şi sunt descoperite depozitele de carte. Zece persoane sunt judecate şi condamnate la Bucureşti, prin Sentinţa nr. 10 din 9 ianuarie 1965, pentru răspândirea de publicaţii interzise.

Astfel, din pricina vârstei înaintate şi a bolii avansate, Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă a fost judecat separat, la Târgul Neamţ.

În ianuarie 1965, atunci când Părintele Protosinghel Nicodim Măndiţă era judecat, trecuseră numai câteva luni de la "marea eliberare" a deţinuţilor politici din închisori, semn că regimul era atent la orice nouă ameninţare. Cei care au instrumentat dosarul au căutat mai întâi să acrediteze ideea de speculă, cu mai multe conotaţii spre dreptul comun, deşi, într-un sistem comunist, şi specula este o infracţiune cu caracter politic. Pentru că acest lucru nu s-a putut demonstra, au fost lecturate publicaţiile confiscate, constatându-se că ele conţin numeroase idei periculoase pentru regim, cei opt ani de închisoare primiţi de părinte reprezentând o condamnare politică clară.

Mai mult, Părintele Nicodim Mândiţă va fi internat în Aiudul abia părăsit de cei care fuseseră supuşi reeducării, semn că era considerat un element periculos. Cărţile confiscate au fost topite.

Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă va sta în închisoare un an şi jumătate, restul de pedeapsă fiind anulată prin "bunăvoinţa" regimului. Se va întoarce la Mănăstirea Agapia, încheindu-şi existenţa pământească în seara/noaptea de 5 - 6 iulie 1975.

Şi astăzi, mulţi credincioşi cinstesc memoria unui om care a salvat cărţile sfinte de la ardere şi a îndemnat pe toată lumea: "Ia şi citeşte!"
(Cf. George Enache - http://ziarullumina.ro/nicodim-mandia-parintele-care-vorbea-pentru-cei-simpli-25521.html - 21.07.2010/03.07.2015).

Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă - "Fără cultură, nu există Mântuire…"

Dintre toţi marii duhovnici ai Moldovei (şi nu au fost puţini), Părintele Protosinghel Nicodim Măndiţă s-a arătat mereu altfel şi deosebit. Până şi astăzi, când, cu mult efort, ucenicii lui i-au publicat biografia şi cărţile mai importante, Părintele continuă să rămână o prezenţă aparte, greu de desluşit.
Nimic nu l-a făcut să renunţe la ale sale, nici măcar cele­britatea altor monahi, ca Părinţii Duhovnici Ilie Cleopa sau Arsenie Papacioc.

Părintele Nicodim Mândiţă a ales urcuşul lui propriu, calea cea mai grea şi mai primejdioasă. Aşa se face că, în timp ce unele mânăstiri erau închise şi oamenii aruncau speriaţi, la gunoi, icoane şi scripturi, Părintele Nicodim se silea, în ascuns, să editeze într-o tipo­gra­fie mică şi improvizată, cărţi de ru­gă­ciune şi de învăţătură ortodoxă.

Fără să ţină seama de ameninţări şi pericole, Părintele Nicodim Mândiţă continua să lupte pentru oa­meni şi pentru credinţă. Îmbrăcat mo­dest, ca un proscris, lua drumul satelor băcăuane, cărând în spinare saci de cărţi sfinte, pe care avea grijă să le lase în dar ţăranilor dornici să cunoască adevărul şi cuvântul lui Iisus Hristos.

Îndrăzneala lui de a crede în puterea cuvântului şi de a edita în ascuns cărţi religioase o va plăti scump, cu opt ani de închisoare. O va plăti însă fără pic de regret sau toc­mea­lă, ştiind de la bun început ce risca, a­tunci când bătea în poarta cuiva, cu o psal­tire sau o carte de rugăciuni în mână.
Într-o autobiografie datată oficial cu anul 1964, Părintele Nicodim pomenea printre altele de ares­tarea şi condamnarea lui la opt ani de temniţă grea. Nimeni (ucenic sau biograf al părintelui) nu poate explica ciudăţenia. Nimeni nu poate pricepe cum Părintele Pro­tosinghel Nicodim Măndiţă putea să vorbească la timpul trecut despre o arestare ce avea să se petreacă în viitor, abia peste doi ani.

Întâmplător sau nu, Părintele Nicodim Mândiţă a fost condamnat chiar în ziua în care împlinea venerabila vârstă de 76 de ani, înconjurat de oameni dragi şi ucenici, care, pen­tru a nu-l lăsa nicio clipă singur, au preferat să meargă şi ei la închisoare, autodenunţându-se sau in­ventând diverse pricini de "uneltire contra statului".

La rândul lui, eliberându-se mai repede din temniţă decât ucenicii, părintele a continuat detenţia şi s-a închis de bună voie în chilia lui de la Mănăstirea Agapia, unde a postit tot timpul şi a refuzat orice contact cu oamenii, până în ziua în care ucenicii i-au bătut în geam, pentru a se îmbrăţişa apoi cu lacrimi şi multe rugăciuni de mulţumire adresate lui Dumnezeu şi îndurării Maicii Domnului…

(Cf. Sorin Preda - http://www.formula-as.ro/2014/1141/spiritualitate-39/parintele-nicodim-mandita-de-la-agapia-18454 - Nr. 1171 , 19.06.2015 - 25.06.2015/03.07.2015).

Câteva concluzii şi încheierea

În altă ordine de idei, „Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă mărturisea Ortodoxia nu numai cu cuvântul ci şi cu fapta. Că era un adevărat ucenic al lui Iisus Hristos. La cuvintele şi scrierile sale părinteşti adăuga multă milostenie, rugăciuni cu lacrimi de zi şi de noapte, bunătate, răbdare, adâncă smerenie şi totodată dragoste. Prin acestea toate covârşea inimile credincioşilor, câştiga pe cei slabi în credinţă, ruşina pe hulitori şi semăna peste tot bucurie, unitate şi nădejde de mântuire.“ (Arhimandrit Ioanichie Bălan).

În ultima vreme am vorbit de toţi aceşti mari Părinţi ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinţi, căci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost ca nişte sfinţi. Aşa i-am simţit, aşa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noştri Evanghelia, pentru că ne-au învăţat creştinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniţi, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristaţi, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalţi.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii pe Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă - cel care a ajuns, în urmă cu patruzeci de ani, alături de marii săi îndrumători, slujitori şi înaintaşi, iar pentru rugăciunile lui să ne miluiască şi să ne mântuiască şi pe noi toţi. Amin!...

            Dăm Slavă lui Dumnezeu – Cel în Treime mărit şi lăudat, că am avut oameni ca Părintele Protosinghel Nicodim Mândiţă – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre monahale româneşti, autentice şi mărturisitoare din aceste răzvrătite vremuri, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!...

Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...

            Aşadar, cei alungaţi din turnurile babilonice pot bate la porţile cetăţii noului Ierusalim – cel bisericesc şi ceresc ce „nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, făclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23).

Viaţa, opera şi activitatea Părintelui Protosinghel Nicodim Mândiţă, altfel spus, este una de referinţă în domeniul istoriei şi a spiritualităţii autentice, care ar trebui să se afle la îndemâna tuturor celor ce cred că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui”!...
          
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!

Cu aleasă  preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Dr. Stelian Gomboş