Pelerinajul

Pelerinajul – o călătorie spiritual – duhovnicească de la moarte la Viaţă, de pe pământ în Cer…

Concepţia, abordarea, pesrspectiva şi viziunea Sociologului şi Cercetătorului Mirel Bănică, cu privire la acest interesant fenomen, generator de miracol…
Motto:„Mirel Bănică ne-a dat un cuprinzător şi emoţionant portret colectiv al pelerinilor români creştin-ortodocşi din România ultimilor ani. Bibliografia despre pelerinaje se îmbogăţeşte cu o lucrare solidă de antropologie a practicilor religioase, construită ca un documentar riguros al observaţiei participative, completată de o secţiune teoretică asumat introductivă, dar în care întâlnim destule pasaje analitice utile şi întrezărim reflecţiile viitoare”, scrie Sorin Antohi - istoric al ideilor, eseist, traducător şi editor - în postfaţa volumului „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”.

    Mirel Bănică s-a născut în anul 1971 în localitatea Ianca, judeţul Brăila,  fiind Doctor în ştiinţe politice a Universităţii din Geneva, Elveţia, 2004. Domenii de specializare: sociologia memoriei, sociologia religiilor, geopolitică. A făcut stagii de specializare la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (EHESS), Paris, şi Universitatea Laval, Canada, între anii 2005 şi 2006. Colaborator permanent al revistei Dilema Veche, Bucureşti. Articole publicate în revistele 22, Sfera Politicii, Observator Cultural, Courrier International (Paris) etc. În momentul de faţă este Cercetător Ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor de la Academia Română.

Cercetătorul şi Sociologul Mirel Bănică a publicat, la capătul a cinci ani de studiu, prima lucrare ştiinţifică din România referitoare la pelerinajele ortodoxe, intitulată „Nevoie de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană“.

Mirel Bănică în vârstă de 43 de ani, membru al Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române, a decis în urmă cu şase ani să studieze pe îndelete pelerinajul la sfintele moaşte, un fenomen care, la vremea respectivă, creştea în intensitate şi stârnea adevărate furtuni mediatice.

A trecut de atunci prin 24 de pelerinaje individuale şi două de grup, la mănăstiri din Dobrogea, din împrejurimile Bucureştiului, de la Iaşi, Suceava sau Nicula, şi a realizat studii de teren din discuţii cu persoane implicate direct şi indirect în organizarea pelerinajului, preoţi, jurnalişti, forţe de ordine, pompieri, comercianţi de obiecte religioase şi pelerini.

Rezultatele cercetării socio-antropologice complexe se găsesc într-o carte intitulată „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană“,Una dintre concluziile cărţii este că pelerinajul catolic „înseamnă drumul“, iar la cel ortodox, „comprimat spaţial şi temporal, ceea ce contează este aşteptarea“. Ideea este că pelerinii, dacă ajung la un astfel de eveniment religios şi nu au parte de rând, se simt neîmpliniţi.

Sociologul şi Cercetătorul Mirel Bănică a descoperit că, la unele pelerinaje mai mici, precum cele de la Curtea de Argeş sau Suceava, jandarmii îngustează intenţionat rândul, cu garduri metalice. „Uneori, oamenii stau o oră la rând, se bucură că au scăpat repede, dar simt că le lipseşte ceva, că ritualul n-a fost performat complet. Din acest motiv, foarte mulţi se întorc din nou la rând“, ne-a explicat cercetătorul, brăilean la origine, una dintre concluziile studiului.

O specie foarte aparte descrisă în carte sunt pelerinii care iau proba aşteptării (frigul, foamea) în sensul de dezvoltare personală. „Am întâlnit oameni care lucrează în corporaţii, care mi-au spus “Eu am un coach fizic şi unul spiritual, care mi-a spus că trebuie să mă duc la pelerinaj ca să mă construiesc interior”. Este un bricolaj excepţional între cel mai avansat limbaj al dezvoltării personale şi limbajul spiritual al aşteptării. Pelerinajul presupune un efort de asceză, şi fizică şi psihică“, mai spune Domnul Mirel Bănică.

Volumul „Nevoia de miracol.Fenomenul pelerinajelor în România contemporană“ se concentrează pe pelerinajul de la Iaşi şi încearcă să descrie un fenomen care ilustrează foarte bine vremurile actuale, este de părere autorul. „Este vorba despre nişte oameni care-şi caută o cale, generaţia care are acum 60-70 de ani, oameni care au trăit preponderent sub comunism, au ieşit la pensie, unii dintre ei au şi puţini bani şi vor să facă acest pelerinaj. Pentru pelerinul care pleacă din sat este excursia anuală. Ei nu se duc în Grecia, Bulgaria, Spania la plajă. Asta este modalitatea lor de-a face turism. De multe ori mi-au spus pelerinele-femei că mai scapă şi ele de bărbat. Pelerinajele dau dependenţă. Dacă te simţi bine la o nuntă pentru că-ţi place să dansezi, te duci şi la a doua, la a treia“, a precizat Cercetătorul brăilean Mirel Bănică.

Domnul Mirel Bănică a mai descoperit că, în accepţiunea majorităţii pelerinilor, în jurul datei de 14 octombrie încărcătura sacrală este mai mare, iar posibilitatea de a se înfăptui miracolul este mai mare. „Sunt oameni care vor miracol într-o lume în care nimic nu-i mai uimeşte, nimic nu-i mai motivează. Sunt oameni care au probleme foarte grave cauzate de migraţie. Am văzut scene în pelerinaj, când omul ajuns la raclă a spus “Mamă, am ajuns, se gândeşte mama la tine!”“, a mai spus Sociologul Mirel Bănică.

Sociologul Mirel Bănică crede că Biserica nu controlează fenomenul pelerinajului, ci plecarea în pelerinaj este o decizie 100% individuală: „Biserica este clar că are reţete financiare importante din pelerinaj. Aşa a fost dintotdeauna. Este unul dintre motivele pentru care pelerinajele au subzistat. Ce se întâmplă cu aceşti bani, câţi sunt, este o mare necunoscută. Care este destinaţia lor, la fel, s-a întrebat presa. Pe mine nu m-a interesat foarte mult. Ce-am putut vedea este că oamenii care dau bani, fie că este vorba de domnul procuror, fie de Aneta Todiraşcu din Văscăuţii din Deal, nu simt că dau banii bisericii. Ei fac un schimb informal cu divinitatea pe care n-o pot vedea. Ei răsplătesc serviciile Divinităţii“.

Studiul (volumul) acesta mai constată că pelerinii îi dispreţuiesc pe politicieni. „Pelerinii din rând nu-i iubesc pe politicieni. Nu iubesc prezenţa lor acolo, în momentul acela, pentru că rândul se blochează, iar timpul de aşteptare este mai mare. Cei care-şi închipuie că, prin simpla lor prezenţă acolo, vor fi şi acceptaţi şi percepuţi ca fiind mai credincioşi, se înşeală“, adaugă Crcetătorul Creştin Mirel Bănică.

„Pelerinajul este un ritual. Rolul lui este de a reporni viaţa, de a pune viaţa pe făgaşul rural. Pentru pelerinii rurali, Sfânta Parascheva este un punct bine fixat în viaţa lor, care le spune că am trecut şi prin asta, putem intra în iarnă liniştiţi. Omul modern nu mai trăieşte în ritmul acesta“…
 
În altă ordine de idei, Cercetătorul Mirel Bănică recunoaşte şi afirmă că “unul dintre capitolele cărţiimele despre pelerinaj – “Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”, este unul de mediologie: relaţia dintre mass-media şi pelerinaj. „Omul modern este avid de consum de sacru”, o spune Michel Meslin, un mare specialist francez al istoriei religiilor. Afirmaţia se referă nu numai la pelerinaje, ci şi la viaţa monahală, la scandalurile bisericeşti etc. Ei bine, televiziunile au o pasiune teribilă de a prezenta din pelerinaje doar îmbulzeala, doar scandalul, doar isteria asociată. Eu am simţit instinctiv că nu e aşa, unul dintre motivele care m-au împins să aleg acest subiect. Pentru presă, pelerinajele sunt o temă extrem de generoasă. Ai o mulţime de chipuri, ai oboseală, ai atitudini dintre cele mai diferite, ai nebuni cu iz mistic, ai oameni în rugăciune, scene de posesiune veritabilă, ai chipuri curate, frumoase – este o mană cerească. Apoi pelerinajele sunt un foarte bun barometru al felului în care mass-media şi noi ne raportăm la fenomenul religios, care este un fenomen de o mare complexitate, repet. Şi în cazul ăsta, cel mai simplu, ca om de presă, este să mergi fie pe stereotipuri, fie pe caricatural. Sau pe tenta pietistă, ochi înlăcrimaţi şi mâini frânte de durere, o temă care pe mine personal mă deranjează, pentru că Ortodoxia românească nu a apreciat niciodată pietismul dulceag, cu iz de seminar catolic de secol XIX. Nici un credincios însă nu va refuza camera de filmat, chiar dacă ştie că îl va manipula. Şi asta pentru că orice pelerin are mândria de a spune că a fost acolo şi vrea să o demonstreze celor de acasă. Şi astfel televiziunea joacă rolul unei autentificări a prezenţei lor acolo. Pare paradoxal, dar chiar aşa este. Pe de altă parte, oamenii dezaprobă politica televiziunilor de a lucra pe stereotipuri şi pe generalităţi grosiere. În plus, nu poţi comunica sentimentul religios profund prin mass-media, asta este părerea mea”...

Stelian Gomboş