Adaugat : 13 Martie 2014
Postul risipeste si alunga cum alunga soarele ceata, intunericul inteligibil si acoperamantul pacatului asezat peste suflet. Postul ne face sa vedem cu mintea vazduhul duhovnicesc, in care nu rasare, ci pururea straluceste Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Luandu-si impreuna-lucratoare privegherea, postul inmoaie invartosarea furisata in inima si in locul lacomiei dinainte, face sa tasneasca izvoarele strapungerii inimii; lucru pe care sa ravnim sa se faca si in fiecare din noi insine, rogu-va fratilor! Fiindca facandu-se acest lucru in chip usor impreuna cu Dumnezeu, strabatem toata marea patimilor si, trecand prin valurile ispitelor celui ce ne tiranizeaza amarnic, vom ancora la limanul nepatimirii. Dar nu este cu putinta, fratii mei, ca acest lucru sa se faca intr-o singura zi, nici intr-o singura saptamana, ci in mult timp si cu osteneala si truda, pe masura hotararii si alegerii libere a fiecaruia, inca si pe masura credintei [Rm 12,3]si a dispretuirii lucrurilor vazute si gandite, si nu numai aceasta, dar si potrivit cu acea caldura a pocaintei neincetate si a lucrarii savarsite cu darul si harul lui Dumnezeu, fie grabnic, fie mai zabavnic, in camara ascunsa a sufletului [Mt 6, 6], dar fara post nimic din acestea nici din celelalte virtuti nu vor putea fi infaptuite de catre cineva; fiindca postul este inceputul si temelia oricarei lucrari duhovnicesti. Prin urmare, cate le vei zidi pe temelia aceasta se fac neclintite si nezdruncinate, ca intemeiate pe o stanca tare; dar daca iei aceasta temelie si pui in locul ei saturarea pantecelui si poftele irationale, acestea se scurg ca un nisip sub gandurile rele si raul patimilor, si toata zidirea virtutilor se prabuseste [Mt.7, 26-27]. Ca sa nu se intample si cu noi acestea, sa stam cu bucurie pe temelia tare a postului, sa stam, fratii mei, bine, sa stam de bunavoie; fiindca cine se urca silit, fara voie, pe stanca postului, va ajunge sa fie tarat de acolo de catre pofta, de mancatul in ascuns, si, mancand, se face, pe cat se pare, mancare celui rau [Mt.4, 1-7]; fiindca exista o lege dumnezeiasca, si pe cei ce indraznesc sa o calce, diavolul prinzandu-i ii biciuieste ca un calau, dar nu numaidecat sau neintarziat, intrucat Dumnezeu are indelunga rabdare fata de noi si asteapta pocainta noastra [I Ptr. 3, 20], negresit insa nu vom scapa din mainile lui [Tob 13,2] fie aici, fie in veacul viitor, daca staruim fara pocainta in pacat, caci facand asa ne luam osanda impreuna cu el si vom fi condamnati de judecata cea dreapta a lui Dumnezeu sa fim pedepsiti sub el si impreuna cu el pe veci; caci daca ne putem ascunde de intai-statatorii nostri, de Stapanul si Dumnezeul intai-statatorilor nu ne putem ascunde.
Extras din Sfantul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri. II, Editura Deisis, Sibiu
