Sfântul Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare - Părintele spiritual al monahilor creştini…

Când vorbim despre monahism şi despre viaţa ascetică, primul sfânt la care ne gândim este Antonie cel Mare, considerat întemeietorul acestora. Prin viaţa sa sfântă, prin nevoinţele şi înţelepciunea sa, Sfântul Antonie a rămas pentru creştinism primul care a făcut din ascetism nu doar un mod de vieţuire, ci o cale spre Iisus Hristos.

Viaţa Sfântului Antonie cel Mare a fost povestită prima dată de ucenicul său, Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscop de Alexandria (298 - 373), într-o lucrare care a rămas celebră prin bogăţia şi frumuseţea conţinutului. Scrisă la puţin timp după trecerea la cele veşnice a marelui monah răsăritean, între anii 357 - 359, „Viaţa Sfântului Antonie cel Mare“ este printre primele lucrări aghiografice. În ea nu se redă într-un simplu mod informativ viaţa lui Antonie, ci se elogiază faptele şi sfinţenia acestuia. Lucrarea a fost tradusă şi în limba română de pr. prof. Dumitru Fecioru, în colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“ (PSB).

Prima experienţă ascetică
Numit de multe ori Marele Antonie sau Antonie Egipteanul, pentru a fi deosebit de Sfântul Anton de Padova sau Antonius Abbas, un sfânt de tradiţie apuseană, sfântul răsăritean s-a născut în jurul anului 251, în Egiptul de Sus, din părinţi creştini. La 20 de ani, după moartea părinţilor săi, a auzit în biserică citindu-se fragmentul din Evanghelie: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi venind urmează Mie“ (Matei 19, 21). Urmând îndemnului evanghelic, tânărul Antonie şi-a împărţit averea săracilor, şi-a lăsat sora mai mică în grija unor credincioase cunoscute şi s-a retras în singurătate. Iniţial a trăit într-o colibă la marginea satului natal, aşa cum obişnuiau în acea vreme cei care doreau să aibă o viaţă ascetică. A avut ca îndrumător spiritual un bătrân ascet din apropiere, devenind ucenicul acestuia.

Căutat de mulţi ucenici
După câţiva ani de ucenicie, la 35 de ani a hotărât să se retragă şi mai mult de viaţa lumească şi s-a stabilit la marginea deşertului, în locul numit Pispir, unde a rămas timp de 20 de ani, până în anul 306, când ucenicii lui l-au convins să părăsească acest loc de asceză. Datorită experienţei duhovniceşti şi a vieţii sale sfinte, a devenit din acest moment părintele spiritual al multor asceţi din deşerturile Egiptului. Se spune că ucenicii îl căutau pentru a fi îndrumaţi, dar el nu se oprea din rugăciuni şi din post şi nici nu se lăsa văzut, până când aceştia au stricat uşa şi au intrat în casa veche unde locuia. Uimirea acestora a fost mare când au văzut că sfântul nu era slăbit de post şi de viaţa aspră pe care o ducea. Se spune că sfântul mânca o dată pe zi, pâine şi sare, şi bea doar apă. Patul său era o rogojină, iar noaptea de cele mai multe ori nu dormea, ci se ruga necontenit. Pe mulţi dintre cei care veneau la ei i-a vindecat de suferinţe şi boli trupeşti.

Ascet până la trecerea la Domnul
În vremea persecuţiilor pe care împăratul roman Maximian le-a pornit împotriva creştinilor, a mers la Alexandria, pentru a încuraja pe cei prigoniţi, el însuşi fiind în pericol de a fi martirizat. Odată cu venirea lui Constantin cel Mare pe tronul Imperiului, creştinismul a fost eliberat de povara prigoanei, iar Sfântul Antonie şi-a continuat viaţa ascetică. În anul 312 a mers în deşertul adânc, pe Muntele Kolzim (Kolzum/Qolzum), nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele. Aici a trăit împreună cu doi ucenici, Macarie şi Plutin, pe care i-a povăţuit pe calea sfinţeniei.

A mers la Alexandria pentru a-l încuraja pe ucenicul şi biograful său, Atanasie cel Mare, prigonit de partida pro-ariană. Întors în munte, nu a mai părăsit acest loc până la trecerea la Domnul, la vârsta de 105 ani. Înainte de trecerea la cele veşnice, a poruncit celor doi ucenici apropiaţi să nu spună nimănui unde este mormântul său, haina sa să fie trimisă lui Atanasie cel Mare, iar cojocul său, episcopului Serapion. Se presupune că mormântul ar fi pe locul unde se află mănăstirea care îi poartă numele, dar s-a respectat dorinţa sfântului de a nu fi căutat.

Ispitirea Sfântului Antonie
Fragmentele din „Viaţa Sfântului Antonie“ în care sunt prezentate diferitele lupte pe care le ducea sfântul cu diavolul ispititor au rămas ca exemplu de secole pentru asceţi, dar şi ca sursă de inspiraţie pentru artişti: „Iar urâtorul de bine şi pizmaşul diavol nu suferea văzând un tânăr cu o nevoinţă ca aceasta. Ci, cele ce a cugetat să facă, a început asupra acestuia să le aducă. Mai întâi îl supăra pe dânsul ca din nevoinţe să înceteze, aducându-i aminte de avuţii, de purtarea de grijă a surorii sale, de prietenia multora, de iubirea de argint, de iubirea de slavă, de dulceaţa desfătării şi celelalte odihne ale vieţii; şi mai pe urmă, arătându-i asprimea faptei bune şi cum că este mai mare osteneala ei. Îi punea în minte şi neputinţa trupului şi lungimea vremii, şi în scurt timp, mulţime de gânduri a ridicat în mintea lui, vrând să-l depărteze de la gândirea lui cea dreaptă (...)

După aceea, vrăjmaşul îi punea în minte plăcerea dezmierdării; iar el asemănându-se celui mânios şi scârbit, de îngrozirea focului şi de durerea viermelui îşi aducea aminte, şi pe acestea punându-le împotrivă, rămânea neatins. Toate acestea se făceau spre ruşinarea vrăjmaşului, căci cel ce a socotit să se facă asemenea lui Dumnezeu, de un tânăr acum se batjocorea; cel ce se fălea asupra trupului şi a sângelui, de un om ce purta trup se răsturna. Căci îi ajuta Domnul, Care a purtat trup pentru noi şi trupului i-a dat biruinţa asupra diavolului (...) Părintele Antonie l-a întrebat: «Cine eşti tu, care grăieşti unele ca acestea către mine?».

Acela îndată a răspuns, cu glasuri jalnice: «Eu sunt care am primit sarcina prinderii trupului şi duhul desfrânării mă numesc: pe câţi voiesc să fie înţelepţi, i-am amăgit; pe câţi i-am momit cu plăceri, i-am plecat mie; eu sunt cel pentru care şi proorocul mustră pe cei ce au căzut, zicând: de duhul desfrânării v-aţi amăgit; căci prin mine aceia s-au împiedicat. Eu sunt care de multe ori te-am supărat şi de atâtea ori am fost răsturnat de tine».
Sfântul Antonie mulţumind Domnului şi îmbărbătându-se, a zis către dânsul: «Deci, prea mult eşti defăimat; pentru că dacă eşti negru cu mintea şi neputincios ca un copil, nici o grijă nu am de tine de aici înainte; căci Domnul îmi este ajutor şi eu voi privi asupra vrăjmaşilor mei». Acestea auzind negrul acela, îndată a fugit, temându-se de cuvintele lui Antonie şi, înfricoşându-se, nu mai îndrăznea să se apropie de bărbatul acesta“.

Cuvintele pentru suflet ale Sfântului Antonie
Există multe scrieri care sunt atribuite Sfântului Antonie cel Mare. Dintre acestea, singurele care sunt scrise sigur de mâna lui Antonie sunt scrisorile pe care sfântul le-a scris de-a lungul timpului diferitelor comunităţi monastice îndrumate duhovniceşte de el însuşi ori de ucenici sau prieteni de-ai săi. Dintre aceste aşezăminte amintim pe cele din Arsinoe (la Fayum, pe care sfântul o vizita destul de des), de la Pispir (70 km sud-est de Cairo, care se afla sub îndrumarea lui Macarie şi Amatas), sau de la Nitria (la sud de Alexandria), aflată sub îndrumarea lui Ammona, prieten al lui Antonie.

Colecţii de scrisori în diferite limbi
Din această corespondenţă s-au păstrat două colecţii principale: prima de şapte scrisori, a căror autenticitate nu este pusă la îndoială de nimeni, şi a doua colecţie de douăzeci de scrisori, integral păstrate doar în arabă şi parţial în siriacă, greacă şi georgiană, a căror autenticitate este totuşi contestată. Mai este cunoscută, de asemenea, o scurtă scrisoare adresată de Sfântul Antonie lui Teodor, „prea iubitul“ său fiu, despre pocăinţă şi iertarea păcatelor, păstrată doar în limba greacă, a cărei autenticitate este în general recunoscută.

Apoftegmele Sfântului Antonie
Cuvintele de duh sau apoftegmele atribuite lui Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri de apoftegme (sau Paterice), dintre care principalele sunt: cele 38 din colecţia alfabetică Patericul egiptean, cele 49 în siriacă şi culese de Skete în secolul al VI-lea şi 40 în arabă, de provenienţă coptă. La acestea se mai pot adăuga diferite apoftegme culese de Paladie sau alţii.
(Cf. Stefan Mărculeţ - http://ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/sfantul-antonie-cel-mare-parintele-spiritual-al-monahilor-crestini - 17.01.2008).


Stelian Gomboş


ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS ANTONIE CEL MARE

Ziua prăznuirii: 17 ianuarie


După obişnuitele rugăciuni începătoare se zice:
Condacul 1:

Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viaţă dătător al pustiului. Prin înfrânare şi nevoinţa veştejind săltările trupului, prealăudate, te-ai făcut pilda monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce cântă: Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Icosul 1:

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut împreună cetăţean cu îngerii, căci ca un fără de trup ai vieţuit pe pământ, Preacuvioase Antonie, lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta grăim ţie:
Bucură-te, odrasla cucernicului Părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei Maicii Sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveştejit al Egiptului;
Bucură-te, povăţuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinereţe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce voieşti mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înşelăciuni al celor mulţi;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, prin care Dumnezeu s-a preaînălţat;
Bucură-te, prin care satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 2-lea:

Văzându-te pe tine, de Dumnezeu purtătorule, vrăjmaşul, la înălţime ridicat, se ispitea a te împiedica de la toate faptele bune; însă după puţin s-a ruşinat de sporirea ta, care, nevoindu-te cu trupul şi înălţându-te cu sufletul, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum nu ar fi, ai trecut cu vederea trecătoarele desfătări ale vieţii; deci în mormânt închizându-te, prin multe necazuri te-ai înţelepţit, nădejdea spre Dumnezeu punându-ţi, pentru care auzi acestea :
Bucură-te, insuflătorule al nădejdii în Dumnezeu;
Bucură-te, pierzătorule al nebuniei vrăjmaşului;
Bucură-te, cel ce nu te înspăimanti de rănirile lui;
Bucură-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Egiptului;
Bucură-te, cel mai strălucit decat toţi monahii, lumina cea mai strălucită;
Bucură-te, floarea cea de Dumnezeu împodobită a cuvioşilor;
Bucură-te, frumuseţea cea preastrălucită a sfinţilor;
Bucură-te, luminat desluşitor al înţelepţilor;
Bucură-te, luceafărul strălucitor al luceferilor;
Bucură-te, izvorul cel viu al pustiei;
Bucură-te, glasul cel puternic, risipitor al trandăviei;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 3-lea:

Puterea Celui Preaînalt tare te-a făcut în toate, Antonie fericite, că văzând pornirea vrăjmaşilor cea neputincioasă venind asupra ta, neclintit ai rămas şi, cu darul înconjurat fiind de toate părţile, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având dumnezeiască dorinţă, încă mai mult a fi necăjit, cugetătorule de Dumnezeu, ai văzut dumnezeiescul har; că din cer lumina pogorându-se, te-a cercetat pe tine în nevoinţă, şi glas ai auzit, întărindu-te şi grăind:
Bucură-te, fiule al dumnezeieştii lumini;
Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, făclia cea nestinsă a liniştii;
Bucură-te, canonul cel preadrept al înfrânării;
Bucură-te, privirea cea preadulce a îngerilor şi a oamenilor;
Bucură-te, mărirea cea laudată a celor aleşi;
Bucură-te, izgonitorule al patimilor omeneşti;
Bucură-te, îmbogătitorule de dumnezeiesc har;
Bucură-te, Părinte întâistătător al părinţilor;
Bucură-te, preacinstite iscusit păzitor al celor neînsoţiţi;
Bucură-te, cel ce covârşeşti întru cunoştinta pe cei întelepţi;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe credincioşii cei căzuţi ridicându-i;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 4-lea:

Aprins fiind de dumnezeiască dorinţă, către muntele pustiului ai alergat, Antonie, bucurându-te; iar cel nărăvit întru răutate, un disc mare de argint a pus înaintea ta, însă tu ca pe un gunoi defăimându-l cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Nevoindu-te mai presus de fire, Părinte Antonie, şi biruind relele vicleşuguri diavoleşti, mai presus de acestea te-ai arătat; deci, făcându-te cetăţean al pustiei, auzi acestea :
Bucură-te, canonul şi temelia pustnicilor;
Bucură-te, plângerea împotriva răilor vrăjmaşi;
Bucură-te, slujitorule al slujbelor celor mai bune;
Bucură-te, dătătorule al celor ce cer cele dumnezeieşti;
Bucură-te, că rău ai pătimit, vrăjmaşului împotrivindu-te;
Bucură-te, că, unindu-te cu Dumnezeu, te-ai veselit;
Bucură-te, minunea cea preaveselitoare a îngerilor;
Bucură-te, cel ce eşti rana grea a demonilor;
Bucură-te, credinciosule slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, înaintestătător al credincioşilor;
Bucură-te, prin care s-au deşertat cetăţile;
Bucură-te, prin care munţi în cetăţi s-au schimbat;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 5-lea:

Vrând a trece Nilul, Părinte de Dumnezeu purtătorule Antonie, luntre neaflându-se, te-ai suit pe un crocodil, mergând spre cercetarea rugătorilor tăi, cântând împreună cu dânşii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzându-te tinerii Egiptului în pustie locuind, ca pe unul mai presus de oameni, şi auzind învăţătura ta, s-au schimbat cu dumnezeiască schimbare; pentru care, slăvind pe Dumnezeu, grăim ţie:
Bucură-te, cel ce eşti om între îngeri;
Bucură-te, cel ce eşti înger între oameni;
Bucură-te, cel ce, prin pildele tale, pământul l-ai facut cer;
Bucură-te, cel ce, prin faptele tale, ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai surpat sprânceana demonilor;
Bucură-te, cel ce ai înălţat viaţă muritorilor;
Bucură-te, tăinuitorule al dumnezeieştii stăpâniri cea în trei Sori;
Bucură-te, povăţuitorule al dumnezeieştii petreceri;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, mântuirea multora;
Bucură-te, că ne povăţuieşti pe noi a urma ţie;
Bucură-te, că urmând poveţelor tale, adunăm sufletului bogăţie;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 6-lea:

Propovăduitor al dreptei credinţe celor fără de Dumnezeu te-ai arătat şi voind a te face mucenic, cu bărbăţie în oraţ ai intrat; dar, neîmplinindu-ţi dorinţa, cu singură bunăvoinţa te-ai făcut desăvârşit nevoitor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Ca un luceafar în pustiul Egiptului strălucind, întunericul înşelăciunii ai gonit şi, săvârşind pururea tămăduiri, prin tine Dumnezeu S-a preaslăvit; pentru care primeşti de la noi acestea :
Bucură-te, prin care se împodobesc cuvioşii;
Bucură-te, prin care oamenii se mântuiesc;
Bucură-te, dumnezeiască mângâiere a bolnavilor;
Bucură-te, harul cel dumnezeiesc al călătorilor;
Bucură-te, că ai vindecat prin rugăciune pe cea îndrăcită;
Bucură-te, preafericite, cel ce de toţi te-ai depărtat;
Bucură-te, că îndată în pustie ai fugit;
Bucură-te, cel ce viaţă îngerească ai uneltit;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut dumnezeiesc slujitor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat pentru noi mijlocitor către Domnul;
Bucură-te, povăţuitorul poporului către Dumnezeu;
Bucură-te, împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 7-lea:

Rămânând în munţii pustiului marele Antonie, hrana de la saracini avea, apoi lucrând pământul, cu grâu şi cu finice se hrănea, fiarele înfricoşându-se, iar pe credincioşi îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Nou oraş ai arătat adâncimea pustietăţii, Antonie fericite, cel deopotriva cu îngerii; căci ca un alt Ierusalim şi Sinai muntele tău s-a preamărit, şi ca un alt Moise şi Ilie arătându-te, auzi acestea :
Bucură-te, al doilea Moise cu faptele;
Bucură-te, al doilea Ilie cu chipurile;
Bucură-te, cel ce blândeţii lui David te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce cărările Botezului ai urmat;
Bucură-te, cel ce ai izvorât apa monahilor în loc însetat;
Bucură-te, cel ce lui Pavel cel simplu te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce în fiecare zi ai sfătuit pe monahi;
Bucură-te, cel ce ai povatuit îndeosebi pe cei greşiti;
Bucură-te, cel ce ai vindecat pe cei orbi;
Bucură-te, cel ce ai îndreptat pe cei slăbănogi;
Bucură-te, cel ce ai gonit patimile cele sufleteşti;
Bucură-te, cel ce ai vindecat durerile cele trupeşti;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 8-lea:

Străină minune! Văzând vânarea în multe feluri, nicidecum nu te-ai înspăimântat, de trei ori fericite; iar vânătorul, dumnezeiasca ta faţă văzând, de frică fiind cuprins, îndată a murit, făcându-te tu pilda tuturor celor ispitiţi, a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cu totul vesel te-ai arătat, văzând înălţarea sufletului lui Ammun, pe care ai arătat-o celor împreună cu tine întrebat fiind de dânşii, de Dumnezeu purtătorule Antonie; deci, văzând sfinţenia ta, minunându-ne, grăim ţie :
Bucură-te, însuţi văzătorule al tainelor;
Bucură-te, trecătorule cu vederea al pământeştilor lucruri;
Bucură-te, luminarea adevărată a celor necunoscători;
Bucură-te, grabnică supunere a supuşilor;
Bucură-te, că pe cele viitoare, că pe cele de faţă le vedeai;
Bucură-te, că arătai cu putinţa pe cele cu neputinţa;
Bucură-te, că ai mântuit pe tinerii cei îndrăciţi;
Bucură-te, cel ce ai tămăduit pe cei bolnavi de ochi;
Bucură-te, cel ce vedeai înalţarea sufletelor;
Bucură-te, cel ce mai înainte spuneai ieşirea lor;
Bucură-te, toiagul cel bun al monahilor;
Bucură-te, cinstita împodobire a credincioşilor;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 9-lea:

Tot darul cel dumnezeiesc, ca şi Pavel ai primit, ca cel ce te-ai făcut şi tu, toate tuturor, pe toţi covârşindu-i Antonie, până şi în văzduh te-ai răpit, cuvioase; pentru care, încutremurat cu totul cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Pe ritorii cei mult vorbitori, ca pe nişte peşti fără de glas i-ai arătat prin cuvintele tale, de Dumnezeu purtătorule, că, ritorisind despre Dumnezeu, cuvintele tale asemănându-le cu lucrurile, te-ai făcut minunat şi mărit; pentru aceasta cântam ţie:
Bucură-te, versul înţelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, vistieria cuvintelor Lui;
Bucură-te, cel mai înţelept decât toţi filozofii;
Bucură-te, cel mai iscusit şi mai înalt în cuvinte;
Bucură-te, preamărita auzire şi grăire a celor înţelepţi;
Bucură-te, preacinstita oglindire a monahilor şi a tuturor celor ce te caută;
Bucură-te, cel ce veseleşti auzul credincioşilor;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat împleticirile filozofilor;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu, după împărtăşire;
Bucură-te, înalţarea preacuvioşilor după străduire;
Bucură-te, prin care s-a înfiinţat monahismul;
Bucură-te, prin care s-au îndreptat credincioşii;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 10-lea:

Grăbindu-te, de Dumnezeu purtătorule Părinte, după porunca dinainte primită de la Dumnezeu, te-ai dus către Pavel Tebeul; şi, împiedicându-te de multe ispite, nu te-ai înfricoşat de relele întâmplări şi, dobândind ceea ce doreai, ai încetat întristarea, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

A doua oară, făcând călătoria marele Antonie şi grăbindu-se către Pavel Tebeul, a vazut înalţarea sufletului lui; deci, alergând şi găsindu-l mort, l-a îngropat, luându-i îmbrăcămintea; pentru care grăim lui:
Bucură-te, înger purtător de trup;
Bucură-te, omule cel ce cu Dumnezeu ai vorbit;
Bucură-te, cel ce ai văzut nevoinţele lui Pavel;
Bucură-te, slujitorul îngropării lui;
Bucură-te, cel ce ai istorisit vieţuirea lui;
Bucură-te, cel ce te-ai îmbogăţit cu a lui făptura bună;
Bucură-te, cel ce mai înainte ai cunoscut înşelăciunea eresurior;
Bucură-te, cel ce ai alinat tulburarea Bisericilor;
Bucură-te, cel ce ai gonit primejdia eresului;
Bucură-te, părtaşul dreptei cunoştinţe;
Bucură-te, buna mireasmă a pustiurilor;
Bucură-te, buna insuflare a monahilor;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 11-lea:

Nevoind Valachie, cel de cele arieneşti cugetător, a cunoaşte pe Fiul, Dumnezeu preaînalt, te-ai pornit împotriva lui, Antonie; şi el, ticălosul, luând cele după faptele sale, de cal a fost ucis, iar tu lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Lumina, trimisă de Luminătorul cel mare, arătându-te tu Antonie, ai luminat pe toţi, şi pe ucenici tăi sfătuind, mai înainte le-ai arătat mutarea ta din viaţă de aici; iar ei, de întristare fiind cuprinşi, cântau ţie acestea:
Bucură-te, mângâierea noastră;
Bucură-te, încurajarea tuturor;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi de cele cereşti;
Bucură-te, sfătuitorul celor doritori de cele sufleteşti;
Bucură-te, că ieşirea ta mai înainte ai cunoscut-o, de Dumnezeu purtătorule;
Bucură-te, următorule ai înţelepţiţilor de Dumnezeu apostoli;
Bucură-te, prin care pământenii se laudă;
Bucură-te, prin care înţelepţii se apără;
Bucură-te, desfătarea slavei tale celei negrăite;
Bucură-te, amintirea hranei tale celei sfinte;
Bucură-te, că învăţăturile tale cu drag le primim;
Bucură-te, că ne mântuim sufletul urmându-ţi sfaturile;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 12-lea:

De mare dar s-a învrednicit marele Atanasie, luând amândouă hainele tale, de Dumnezeu purtătorule Antonie, şi scriind dumnezeiască viaţă ta, cea de una sută şi cinci ani, cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cânţi împreună cu îngerii ca mai înainte cu oamenii, în ceruri veselindu-te, fericite, cântarea cea întreit-sfânta lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei ce te cinstim pe tine, Antonie, şi cu dragoste cântăm acestea :
Bucură-te, locuitorul celor cereşti;
Bucură-te, împodobitorul celor pământeşti;
Bucură-te, cel ce împreună petreci cu îngerii;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu sfinţii;
Bucură-te, pururea lăudătorule al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, fierbinte mijlocitorule al tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, povăţuitorul şi sprijinitorul celor ce te lauda pe tine;
Bucură-te, strălucitule pastor şi învăţătorule al ucenicilor tai;
Bucură-te, înaintestătător al tuturor cuvioşilor;
Bucură-te, preacinstitule conducător al celor necăsătoriţi;
Bucură-te, cel ce eşti cald mijlocitor al celor ce poartă numele tău;
Bucură-te, mare apărător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 13-lea:

O, preaintelepte de Dumnezeu purtătorule Antonie, căpetenia parintilor şi slavă cuvioşilor, primeste de la noi aceste laude ce cu tot sufletul le aducem ţie şi roagă-te lui Dumnezeu pentru noi cei ce cantăm: Aliluia!    (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut împreună cetăţean cu îngerii, căci ca un fără de trup ai vieţuit pe pământ, Preacuvioase Antonie, lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta grăim ţie:
Bucură-te, odrasla cucernicului Părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei Maicii Sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveştejit al Egiptului;
Bucură-te, povăţuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinereţe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce voieşti mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înşelăciuni al celor mulţi;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, prin care Dumnezeu s-a preaînălţat;
Bucură-te, prin care satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Şi, iarăşi, Condacul întâi:

Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viaţă dătător al pustiului. Prin înfrânare şi nevoinţa veştejind săltările trupului, prealăudate, te-ai făcut pilda monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce cântă: Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!